”Atenționare: NU toate facturile de utilități sunt titluri executorii
Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 225/2016, dispune, la art. 42 alin.61:
”Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu”
Caracterul executoriu al facturii permite emitentului facturii să declanșeze executarea silită a debitorului (care se poate finaliza chiar și cu vânzarea la licitație și evacuarea din locuința familială a debitorulu) fără a mai fi nevoit să facă efortul de a demara și derula un proces contra debitorului. Această facilitate procesuală rară, menită a consolida rapid lichiditatea unui actor esențial al economiei și al comunității, poate fi și sursa unor potențiale abuzuri sau practici comerciale incorecte, precum și un avantaj concurențial care, impropriu interpretat și gestionat, ar putea determina practici anticoncurențiale ale beneficiarilor acestei facilități, inclusiv a celor auto-asumați.
Dar Legea nr.51/2006 și, implicit, art. 42 alin.61, mai sus enunțat, nu vizează decât facturile de utilități emise pentru furnizarea de servicii publice comunitare.
Pentru evitarea oricărei ambiguități, vom reține că este vorba atât de facturile emise direct, de administrația publică locală (UAT), prin departamente speciale (gestiune directă), cât și de regiile autonome sau de societățile deținute de UAT ori de companiile cărora UAT le-a delegat serviciile publice comunitare (gestiune delegată).
Este vorba, deci, de serviciile de utilități furnizate sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale.
Niciun alt furnizor de utilități nu poate beneficia de caracterul de titlu executoriu al facturii în baza acestei legi.
În altă ordine de idei, Legea nr.51/2006 se referă, în mod explicit și limitativ, la alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților, iluminatul public, alimentarea cu gaze naturale si transportul public local de călători.
”Nicio altă factură de utilități nu poate avea caracter de titlu executoriu în baza acestei legi!”
În consecință, facturile emise de companiile private de gaze si electricitate, facturile de telefonie (fixă sau mobila), facturile de internet si de televiziune prin cablu sau digitală și orice alte facturi de utilități emise de companii private care nu aparțin de UAT și nici nu au primit prin delegare de la UAT gestiunea serviciului public, NU au caracter de titlu executoriu.
Cu atât mai puțin, acest caracter de titlu executoriu nu poate fi invocat atunci când factura este deținută și trimisă la plată de colectorii de creanțe.
Este interesant că art. 9 alin.1 din Legea nr.51/2006 stabilește că raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale și utilizatorii sunt raporturi juridice de natură administrativă, supuse normelor juridice de drept public.
Este inadmisibil, însă, ca și raporturile juridice dintre operatori (publici sau privați, cu sau fără personalitate juridică) și utilizatori să fie considerate, prin analogie, raporturi juridice administrative (de drept public).
În cazul în care utilizatorul este o persoana fizică, adică un consumator, în sensul legislației protecției consumatorilor, trebuie reținut că operatorul, indiferent dacă este o entitate de drept public sau o companie privată, este un comerciant (soluție care rezulta foarte clar din speță BKK Mobil, CJUE, 2013). De aceea, contractul dintre un comerciant și un consumator nu poate fi decât un contract comercial.
În orice caz, din perspectiva legislației protecției consumatorilor și a jurisprudenței CJUE în domeniu, reglementarea și utilizarea de titluri executorii, altele decât hotărârile judecătorești, împotriva consumatorilor, trebuie descurajată. De aceea, exista serioase îndoieli că facturile de utilități publice emise contra consumatorilor de companiile private care livrează servicii sau utilități publice comunitare în baza unei delegări a serviciului public ar avea caracter de titlu executoriu. Un raționament contrar ar fi de natură a înfrânge jurisprudența CJUE și principiul constituțional al non-discriminării, care se aplica și comercianților.
”În lipsa unui contract, factura pentru prestarea serviciilor sau pentru furnizarea utilităților NU poate avea caracter de titlu executoriu!”
Este important de reținut, în plus, ca utilizatorul are dreptul la încheierea unui contract pentru furnizarea de servicii sau de utilități publice comunitare (cu excepția cazurilor în care existența unui contract nu este posibilă din motive tehnice sau comerciale).
În lipsa unui contract, factura pentru prestarea serviciilor sau pentru furnizarea utilităților NU poate avea caracter de titlu executoriu, fiind lipsită de bază legală și contractuală (este în acest sens art. 42 alin.2 din Legea nr.51/2006).
În fine, o factură nu poate face proba în contra destinatarului (beneficiar) dacă acesta nu a acceptat-o, expres, sau implicit.
Toate cele de mai sus pot face obiectul unor contestații la executare sau, după caz, obiectul unor plângeri administrative sau procese (individuale sau colective) în baza legislației protecției consumatorilor.
La final, având în vedere desfășurările ideologice și birocratice recente, se cuvine a cita și explica sumar un text de principiu din această lege.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, organizarea, furnizarea/prestarea și gestionarea serviciilor de utilități publice trebuie să asigure, printre altele:
a) satisfacerea cerințelor cantitative și calitative ale utilizatorilor;
b) sănătatea populației şi calitatea vieții;
c) protecția utilizatorilor.
”E ilegal, e penal chiar!”
În special când utilizatorul plătește, serviciile comunitare de utilități publice nu pot ține omul în frig, nu pot suspenda sau întrerupe furnizarea de utilități (cu sau fără ajutorul contoarelor inteligente), nu pot impune economia de energie, nu pot gâtui libera circulație a persoanelor cu mijloacele de transport în comun și, în genere, nu pot pune în pericol sănătatea populației și calitatea vieții, având obligația să asigure protecția utilizatorilor, în ciuda oricărei ideologii sau a oricăror ordine birocratice. E ilegal, e penal chiar.
Ironic, în timp ce raporturile juridice dintre autoritățile publice locale și utilizatori sunt calificate indistinct ca raporturi juridice de drept public, raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale și operatori sunt supuse normelor juridice de drept public sau privat, “după caz” (art. 9 alin.2 teza întâi din Legea nr.51/2006), ca și când delegarea de servicii publice ar putea fi, vreodată, altceva decât contracte administrative. Gestiunea serviciilor publice comunitare poate fi delegată doar prin concesiune sau prin achiziție publică de servicii, așa cum rezultă chiar din Legea nr.51/2006.
