Giani Deli-Iorga vrea să fie judecat în libertate pentru uciderea soţilor Garoafă. Azi a fost adus din nou în faţa judecătorilor. Lângă el a fost doar familia pentru că avocatul plătit s-a îmbolnăvit.
Suspectul dublei crime de la Cernavodă a refuzat apărătorul din oficiu. Instanţa a fost nevoită astfel să amâne judecarea recursului încă două zile.
Între timp, psihiatrii încearcă să decifreze mintea lui Giani Deli-Iorga, însă vor găsi cheia evaluării abia după ce vor sta de vorbă şi cu mama lui Deli-Iroga.
Până la judecarea recursului, Giani Deli-Iorga rămâne la Clinica de Psihiatrie din Palazu Mare. Deşi a fost cooperant, psihologii au cerut mai mult timp pentru evaluarea lui.
Între timp continuă căutările lui Bogdan Mitu, cealaltă necunoscută în cazul de la Cernavodă. O navă cu sonar verifică fiecare metru din Dunăre, în zona unde Mitu a fost văzut ultima dată.
Ştiri video recomandate