Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali, arestat pentru justiţie privată. Omul de afaceri voia să-şi facă singur dreptate

Gigi Becali, arestat pentru justiţie privată. Omul de afaceri voia să-şi facă singur dreptate

Gigi Becali, arestat pentru justiţie privată. Omul de afaceri voia să-şi facă singur dreptate
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    19 Noi 2013   •   08:51

Gigi Becali a fost condamnat în dosarul sechestrării hoţilor, pentru că a vrut să facă justiţie privată. Potrivit judecătorilor Înaltei Curţi, declaraţiile pe care le-a făcut Gigi Becali în cadrul mai multor emisiuni au fost cele care au demonstrat că hoţii au fost aduşi cu forţa la barul din Pipera. 


Mai mult, din secvenţele filmate de unul dintre bodyguarzi, ar reieşi că latifundiarul i-a tratat regeşte pe hoţi pentru a-şi acoperi urmele.

Discreditarea instituţiilor statului ar fi principalul motiv pentru care Gigi Becali a fost arestat în dosarul sechestrării hoţilor maşinii sale, se arată în motivarea judecătorilor.
 
"Toată activitatea de recuperare a bunului s-a transformat într-o justiţie privată, instrumentată de inculpatul Becali George, dând astfel impresia că orice persoană se poate erija în rolul de judecător, organele statului fiind astfel considerate ca ineficiente", se arată în motivarea ICCJ.
 
Faptul că Becali i-a tratat bine pe hoţi a demonstrat instanţei că latifundiarul a vrut să îşi ascundă urmele şi nu a înlăturat concluzia lipsirii de libertate. Judecătorii au luat în considerare şi declaraţiile hoţilor, care au acuzat sechestrul şi bătăile primite de la bodyguarzii lui Becali.
 
"Fiind ameninţaţi şi bătuţi de mai mulţi dintre cei din bar, atât eu cât şi prietenii mei am fost obligaţi să scriem că am furat maşina lui Gigi Becali". Gigi Becali le-a spus celor trei tineri "când plec eu plecaţi şi voi", mai scrie în motivarea instanţei.
 
Becali a fost îngropat însă de propriile declaraţii făcute televiziunilor, când a şi recunoscut că i-a sechestrat pe hoţi.

×
Subiecte în articol: Gigi Becali
Parteneri
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată
x close