Antena 3 CNN Actualitate Cum arată și cât costă un sejur la hotelul lui Gigi Becali din Venus

Cum arată și cât costă un sejur la hotelul lui Gigi Becali din Venus

După ce a investit milioane de euro în hotelul pe care l-a cumpărat de la Ioan Niculae, Gigi Becali se pregăteşte acum să îl inaugureze și să primească primii turiști.

Cum arată și cât costă un sejur la hotelul lui Gigi Becali din Venus
de Gabriel Dano    |    30 Mai 2022   •   20:06

Mai e puțin timp până când românii cu dare de mână se vor putea caza la hotelul de cinci stele al familiei Becali, aflat chiar pe plaja din stațiunea Venus. Theodora, fiica cea mare a lui Gigi Becali, se va ocupa de noua afacere.

Latifundiarul ar fi scos din buzunar 10 milioane de euro pentru a aduce o nouă față hotelului. Potrivit ginerelui lui Becali, hotelul va fi catalogat la 5 stele, iar proiectul ar putea să se extindă.

„Am făcut puține modificări la exterior, la plajă, la șezlonguri. De la anul ne propunem să facem și schimbări la interior. Deocamdată vrem să vedem cum ne descurcăm cu acest hotel, iar pe viitor, dacă ne acomodăm cu o astfel de afacere, vom analiza și varianta extinderii pe acest segment.

Nu avem încă o gândire în acest sens. S-a ivit oportunitatea de a cumpăra acest hotel de la Interagro și vrem să îl facem funcțional. Sunt clienți ai hotelului care vin aici în fiecare an. Hotelul arată foarte bine. Mare lucru nu ai ce să schimbi nici în interior, din punct de vedere al mobilierului”, a spus pentru Profit.ro, Mihai Mincu.

Iar prețul unui sejur nu este deloc pentru orice buzunar. O familie cu un copil platește pentru 7 nopți la finalul lunii iunie - început de iulie, aproximativ 5.500 de lei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Gigi Becali a câştigat procesul: "Am scăpat de belele"

Gigi Becali a câştigat procesul cu Poliţia Română şi nu va mai avea permisul de conducere suspendat. În urmă cu un an, latifundiarul a fost oprit de Poliţia Rutieră, în localitate, cu 106 km pe oră.

Gigi Becali a contestat decizia în instanţă, iar la un an de la incident, finanţatorul FCSB se declară câştigător.

"Bravo! E cel mai bun lucru, am scăpat de belele. Stăteam acum vreo două, trei luni fără permis. Dar, dacă nu câștigam, făceam procedurile acelea să dau examenul și îmi luam permisul după 30 de zile", a declarat Becali.

Sancţiunea acordată consta în suspendarea permisului pentru 3 luni şi o amendă de 1305 lei.

×
Subiecte în articol: Gigi Becali
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close