Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali se plânge că nu mai poate plăti salariile medicilor de la clinica sa

Gigi Becali se plânge că nu mai poate plăti salariile medicilor de la clinica sa

Gigi Becali se plânge că nu mai poate să plătească salariile medicilor din clinica pe care a înființat-o, în 2017, pentru tratarea bolnavilor cu cancer.

Gigi Becali se plânge că nu mai poate plăti salariile medicilor de la clinica sa
18 Feb 2020   •   13:38

Becali este vizat într-un dosar de spălare de bani, iar procurorii DNA i-au pus conturile sub urmărire, spre nemulțumirea băncii cu pricina, care i-a cerut afaceristului să rezolve problema.

Se pare că procurorii vizează o sumă uriașă, de 800 de mii de euro din conturile lui Becali, bani pe care latifundiarul din Pipera i-ar fi dat pentru sinistrați.

Conturile nu sunt blocate, ci sunt puse sub urmărire.

Clinica lui Becali funcţionează cu doar 11 angajaţi şi are drept obiect de activitate „asistenţă medicală generală”.  

„Clinica Imunomedica îşi propune să ofere românilor servicii medicale de cea mai bună calitate, atât pentru diagnosticul şi tratamentul bolilor oncologice, cât şi pentru alte afecţiuni. Suntem la început, deşi dispunem deja de un laborator de analize medicale care acoperă o gama largă şi diversă de analize, în contract cu CASMB, laborator ce dispune de o tehnologie de ultimă oră şi de reactivi de cea mai bună calitate”, se arată pe site-ul clinicii respective.

 

×
Subiecte în articol: Gigi Becali Imunomedica clinica becali
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close