Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali s-a răzgândit în privința activității fotbaliștilor din FCSB: Nu se vor mai relua antrenamentele

Gigi Becali s-a răzgândit în privința activității fotbaliștilor din FCSB: Nu se vor mai relua antrenamentele

Patronul echipei FCSF, Gigi Becali, a anunțat în urmă cu două zile că jucătorii vor relua antrenamentele, însă s-a răzgândit după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat prelungirea stării de urgență cu încă o lună.

Gigi Becali s-a răzgândit în privința activității fotbaliștilor din FCSB: Nu se vor mai relua antrenamentele
08 Apr 2020   •   20:38

Becali mai spunea atunci că fotbaliștii vor fi testați pentru coronavirus și vor intra în cantonament.

„Nu se vor mai relua antrenamentele, deoarece Iohannis a anunţat că va prelungi starea de urgenţă. Băieţii vor primi din nou un program de la Vintilă şi îl vor face fiecare pe la casele lor. Dacă nu se prelungea starea de urgenţă, băieţii îşi reluau cu toţi antrenamentele în baza de la Berceni. Sper din tot sufletul să fie bine în ţară, iar preşedintele să nu mai fie nevoit să mai prelungească şi a treia lună starea de urgenţă în România”, a spus Gigi Becali, potrivit ProSport.

Patronul de la FCSB nu crede că se mai poate încheia sezonul dacă Liga 1 nu se va relua nici în luna iunie.

„Nu ştiu când se va relua campionatul, dar eu sper că în iunie vom juca din nou în Liga 1. Dacă se va da şi o a treia lună de stare de urgenţă, atunci nu cred că mai este timp să reluăm campionatul în România. Nu ai timp să începi antrenamentele, iar apoi să mai şi joci în campionat”, a mai spus Becali.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Gigi Becali Klaus Iohannis
Parteneri
Surpriză în ultimul sondaj pentru Primăria Bucureşti!
x close