Antena 3 CNN Actualitate Gigi Becali, în scandalul bisericii din Constanța care trebuie demolată: “O dărâm eu și fac alta în locul ei, biserica adevărată, frumoasă”

Gigi Becali, în scandalul bisericii din Constanța care trebuie demolată: “O dărâm eu și fac alta în locul ei, biserica adevărată, frumoasă”

Omul de afaceri Gigi Becali a găsit o soluție în cazul bisericii din Constanța construită ilegal pe trotuar, care trebuie demolată în urma hotărârii definitive date de instanță.

Gigi Becali, în scandalul bisericii din Constanța care trebuie demolată: “O dărâm eu și fac alta în locul ei, biserica adevărată, frumoasă”
Sursa foto: Hepta/ Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Mia Lungu    |    14 Iun 2022   •   22:35

"Dacă s-a construit ilegal, normal ar trebui să se facă niște acte că să intre în legalitate. Dacă a dat judecătorul așa, nu ai ce face", a declarat Gigi Becali, la Realitatea PLUS.

"Trebuie să se salveze sfântul Altar. Teodosie să ia măsuri să facă un mic paraclis și după aia să se demoleze, dar acolo sfântul Altar să fie protejat, nu ai cum să treci peste.

Asta e părerea mea. Sau să se ajungă la o concluzie cu primarul din Constanța, o să vorbesc și eu cu el, ca să facă o biserica nouă, una frumoasă, peste asta, că asta nu e o biserică frumoasă din ce văd eu la televizor.

O să vorbesc cu primarul, dacă e el de acord, eu o dărâm eu și fac alta în locul ei, biserica adevărată, frumoasă, cu turle. O să iau legătura cu primarul.

Biserica nu se demolează, așa, că bagi buldozerul în ea. Se demolează așa cum spun sfintele canoane", a mai spus omul de afaceri.

ÎPS Teodosie, avertisment pentru primarul Constanței: ”Cei care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice!”

Cei care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice, avertizează Arhiepiscopul Tomisului. Reacția sa vine după ce Primăria Constanța a obținut în justiție autorizația de demolare a lăcașului de cult pe motiv ca nu avea autorizație de construcție.

Teodosie a declarat, după slujba oficiată pe 10 iunie, că lăcașul de cult va fi păzit zi şi noapte de credincioși şi nu va fi niciodată demolat.

”Vorbesc astăzi și de domnul primar de care îmi este foarte milă, că și-a pierdut credința. Este ca un om apostat care, după o hotărâre judecătorească fără discernământ, cum să hotărască o instanță să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locașul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că așa este. Toți care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice. 

Ce urmaș este domnul Vergil care vrea să se dărâme biserica? Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma! Aici vom sta! Ca să nu îndemne Satana pe mai știu eu cine să înceapă să atace biserica! Vom pune paza creștină aici și câte un preot sau doi să stea de strajă aici, vom face zi și noapte până când se vor împlini formele prin care biserica va rămâne aici! 

Cum să mutăm un loc sfințit de 20 de ani și cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta! Mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta!”, a declarat IPS Teodosie.

×
Subiecte în articol: Gigi Becali Constanța biserica demolată
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close