UPDATE 20.35- Andrei Rudeanu, ginerele liderului PNL Vasile Blaga, a fost reţinut de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 de euro.
Andrei Rudeanu va fi prezentat vineri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
UPDATE- Andrei Rudeanu, ginerele liderului PNL Vasile Blaga, a fost adus, joi, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 de euro, în care au fost făcute percheziţii în Bucureşti şi Hunedoara, la firme de pază.
Alături de Andrei Rudeanu la audieri au fost duse şi alte persoane.
Ştire iniţială
Firme specializate în servicii de pază au intrat în atenţia poliţiştilor. Au loc mai multe percheziţii în judeţul Hunedoara la astfel de firme, pentru suspiciuni de evaziune fiscală.
Reporterul Antena 3, Berta Popescu, a explicat că este vorba de mai multe percheziţii domiciliare, în Hunedoara dar şi în Bucureşti.
"Se pare că este vorba despre nişte licitaţii câştigate. În acest dosar se află şi numele ginerelui lui Vasile Blaga, Andrei Ruteanu, care deţine şi el o firmă de pază. Urmează ca la Parchet să fie duse toate persoanele implicate în acest dosar. Prejudiciul se ridică undeva la 600.000 de euro şi anchetatorii spun că mai multe firme de pază nu au plătit taxele şi impozitele către stat şi ar fi făcut nişte tranzacţii fictive."
Potrivit Poliţiei Române, în acest dosar, în care joi se efectuează cinci percheziţii în Bucureşti şi judeţul Hunedoara, sunt vizate cinci societăţi comerciale care ar fi fost implicate în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în domeniul prestării de servicii de pază şi protecţie.
"Din investigaţii a reieşit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, reprezentanţii unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracţional, format din mai multe societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive", se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.
În contabilitatea companiei ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu aproximativ 600.000 de euro.
Potrivit unor surse judiciare, printre firmele vizate de anchetatori ar fi şi Axis Corporate Security, deţinută de Andrei Rudeanu, ginerele copreşedintelui PNL Vasile Blaga.
Andrei Rudeanu ar urma să fie audiat, alături de alte persoane, la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, pe numele acestuia fiind emis un mandat de aducere.