Antena 3 CNN Actualitate Fosta şefă a DIICOT, Giorgiana Hosu, se pensionează la 48 de ani

Fosta şefă a DIICOT, Giorgiana Hosu, se pensionează la 48 de ani

Fosta şefă a DIICOT Giorgiana Hosu, care a demisionat anul trecut după ce soţul său a fost condamnat pentru corupţie, se pensionează la 48 de ani. 

Fosta şefă a DIICOT, Giorgiana Hosu, se pensionează la 48 de ani
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    16 Iun 2021   •   15:43

Cererea i-a fost admisă de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). 

Data la care Giorgiana Hosu va ieși la pensie va fi 1 iulie, iar propunerea privind eliberarea din funcție urmează să fie transmisă președintelui Klaus Iohannis.

Giorgiana Hosu a demisionat de la şefia DIICOT, după ce soţul ei a fost condamnat la închisoare

Giorgiana Hosu a demisionat de la şefia DIICOT în septembrie 2020, după ce soţul ei, Dan Hosu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul "Carpatica Asig".  

Ea fusese numită în funcţia de procuror-şef al DIICOT în februarie 2020, printr-un decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis, în pofida avizului negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii.  

Giorgiana Hosu este acum procuror la ICCJ

Postul era vacant din octombrie 2019, după ce Felix Bănilă a demisionat, la solicitarea lui Klaus Iohannis, în urma cazului Caracal. 

În prezent, Giorgiana Elena Hosu este procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
 

×
Subiecte în articol: giorgiana hosu DIICOT pensie Klaus Iohannis
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close