Globalizarea înseamnă dominaţie, libertate şi dependenţă, uniformitate şi mişcări libere de bunuri materiale, oameni şi idei la scară mondială, americanizare, occidentalizare ? toate în acelaşi timp. Globalizarea implică o reordonare a timpului şi a distanţei. Pentru Europa fără graniţe, au fost propuse sute şi sute de măsuri menite să omogenizeze bătrânul continent. Globalizarea totală, într-o utopie a adepţilor ei, ar însemna că trăsăturile locale se confundă cu cele mondiale; lumea întreagă s-ar regăsi în fiecare localitate şi, concomitent, fiecare localitate, regiune sau naţiune se va regăsi pe întreg globul. O creştere în diversitate duce la un nou tip de conflicte: cele de nivel local nu se mai leagă de probleme locale, ci privesc din ce în ce mai mult problemele sociale din lumea întreagă. Mai pe româneşte: populaţia locală şi guvernele nu mai deţin controlul asupra deciziilor cheie care le vor modela vieţile. Grijile se vor concentra pe imaginea lor şi fondurile pe care le au de rambursat către organisme precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială.
Termenul de globalizare se referă, mai concret, la îmbunătăţirea relaţiilor globale, integrare şi interdependenţă în aria economică, socială, tehnologică, culturală, politică, informatică şi nu în ultimul rând ecologică. Cel mai indicat ar fi să luăm termenul ca un generic pentru nenumărate sub-procese care leagă din ce în ce mai strâns oameni de pretutindeni într-un sistem global. În plan economic, majoritatea statelor sunt de acord să doboare barierele şi să pună umărul la bunăstarea mondială, în timp ce altele refuză şi devin outsideri. Criticii fenomenului arată că acesta este construit numai pentru beneficiul companiilor multinaţionale, conducând la politici şi instituţii globale care ar afecta în primul rând clasa de jos şi medie. Industrii locale ar dispărea sau ar acţiona în detrimentul cetăţeanului fără ajutorul statului, sau controlul lui asupra lor, iar sistemul de ajutor social n-ar mai avea nici o valoare. În ecologism (sau ?environmentalism?), militanţii ar fi nevoiţi să aleagă între cauzele pe care să le susţină. Aşadar, principalele argumente împotriva globalizării ar fi ecologismul, datoria lumii a treia, drepturile animalelor, natalitatea, anarhia, anti-capitalismul, opoziţia faţă de multinaţionale şi haosul posibil. Iată cum fenomenul se zbate între promisiunile unei noi ere şi o nouă pagină neagră în istoria omenirii.
Reducerea rolului statului depinde deci mai puţin de globalizare, cât de locul naţiunii pe care îl reprezintă în ierarhia mondială. Pentru toate acele state naţiune care nu sunt ?campionii? globalizării, aceasta nu lasă decât două opţiuni, aceea suveranistă sau o strategie de ?închidere? faţă de exterior, promovată de unii, dar care n-ar putea fi decât un ?drum cu sens unic? către dezastru sau regruparea în ansamble regionale de o mărime suficientă pentru a le face vizibile şi apăra interesele, de a dezvolta de sinergii şi a regăsi un spaţiu veritabil de suveranitate şi o putere de negociere. (?Histoire de la mondialisation?, Regis Benichi, 2003)
La nivel economic, şi România a încercat pe pielea ei măsurile impuse. Modificările structurale s-au impus în orice stat, mai mult sau mai puţin forţat. Priorităţile se modifică în funcţie de directive, iar cele mai afectate au fost sistemele de asigurări sociale, educaţia, agricultura şi industriile locale. Cele avantajate, desigur, sunt comerţul şi finanţele. Salariile au fost reduse, pentru ca investitorii să vină mai lesne; a rezultat scăderea puterii de cumpărare. Extinderea exporturilor a susţinut fluxul produselor către zonele bogate ale economiei. Privatizarea a luat din mâna statelor puterea asupra producţiei şi implicit a propriilor economii.
Globalizarea a deturnat dezvoltarea economică în Sud, unde săracii continuă să plătească preţul mare al ajustărilor. Pentru a creşte exporturile şi a-şi plăti obligaţiile către creditori, ţările în curs de dezvoltare trebuie să taie în bugetele de sănătate, educaţie şi ajutor al micilor fermieri. Există nenumărate studii amănunţite despre impactul social al ajustărilor structurale şi rezultatele sunt depresiv de identice. Cei care deţin mai puţin suferă mai mult. (Wayne Ellwood ? ?No-Nonsense guide to Globalization?)
Contacte între popoare au existat întotdeauna, schimburile de produse, idei şi experienţe ? asemenea. Ce este nou atunci? Din anii 70, ele s-au îmbunătăţit exponenţial, ajungându-se la situaţia în care cel mai îndepărtat trib din Africa să poată cumpăra băuturi carbogazoase celebre precum Pepsi sau Coca Cola. Aici, corporaţiile au luat-o cu mult înaintea controlului statului. Măsurile luate întru bunăstarea multinaţionalelor o demostrează: ele nu mai sunt nevoite să folosească resurse din ţara în care îşi desfăşoară activitatea, iar activitatea de cercetare nu mai este obligată să implice oameni din statele gazdă. În Statele Unite, patentele pot fi eliberate pentru orice produs care a fost pus în vânzare în premieră, aşadar nu mai este necesară şi inventarea lor. Copacul Nim, o străveche specie de copaci din India este renumit pentru proprietăţile sale curative, iar SUA deţine peste 10000 de patente pe acest copac...
O altă dimensiune bizară este cea a agriculturii afectate de genetică, unde o genă de roşie este combinată cu gena unui peşte producător de antigel natural pentru a rezista mai mult la frig. În SUA, creşte pepenele pătrat sau în formă de piramidă. Conservanţii, emulsifianţii şi altele asemenea sunt raiul hipermarketurilor în România şi aiurea. Globalizarea ia uneori şi forme ridicole: în Myanmar, după ciclonul devastator în care au pierit sute de mii de oameni, Naţiunile Unite au găsit de cuviinţă să trimită ca ajutoare aproximativ 220.000 de prezervative.
Instituţiile de învăţământ superior sunt şi ele atinse de fluxurile globalizării, declanşând mai multă concurenţă între universităţile lumii, dornice să atragă cât mai mulţi studenţi de calitate în sălile de curs. Firmele locale pot beneficia astfel din plin de specialiştii bine pregătiţi. Au apărut chiar clasificări cu lista primelor 500 universităţi ale lumii. Studenţii, a căror mobilitate geografică este unică în istorie, au de unde alege, pe criterii de oferte şi perspective. Multinaţionalele pot şi ele să selecteze candidaţi pornind de la aceste clasificări. O universitate ?bună? poate fi un atu sau dimpotrivă; absolvenţii ?slabi? pot, în cel mai rău caz, să ?declasifice? capacitatea unei ţări de a atrage firme de prestigiu în teritoriu.
Multe dintre problemele fundamentale din prezent, cum ar fi cele ecologice, barierele lingvistice, comerţul cultural sau chiar evitarea unei conflagraţii mondiale rămân aprinse. Interdependenţa economică şi culturală, se confruntă cu inegalitatea implacabilă şi mozaicul de naţionalităţi şi gîndiri cât se poate de diverse. Un consens politic este departe. Un guvern mondial poate apărea în cele din urmă, însă va fi instabil şi se va naşte în urma unui proces îndelungat. Redistribuirea bunăstării, a păcii şi prieteniei între popoare este doar un vis sublim.
PRO
Atâta vreme cât vor exista naţiuni suverane posedând mari puteri, războiul este inevitabil. Nu exista salvare pentru civilizaţie, sau chiar pentru rasa umană, alta decât crearea unui guvern mondial. (Albert Einstein)
E tot mai evident că o piaţă globală necesită o cetăţenie globală. (Kofi Annan)
Avem dreptul la viaţă doar dacă îndeplinim datoria noastră ca cetăţeni ai lumii. Naţionalismul nu mai este conceptul suprem. Supremul concept este comunitatea mondială. (Mahatma Ghandi)
Să luăm de exemplu mişcarea de stânga anti-globalizare. Cunoaşteţi puştii în sandale, cu tricouri imprimate cu chipul lui Che Guevara, care zboară dintr-un colţ al lumii către celălalt pentru a protesta împotriva globalizării. Pentru ochii obiectivi ai unui marţian, ei par cei mai cosmopoliţi din lume (...) Anti-globaliştii folosesc Internetul, telefoane şi calculatoare portabile finlandeze sau japoneze ca să-şi coordoneze protestele cu puşti din Brazilia, Japonia, Germania şi America. Ei ascultă muzică din toată lumea, reggae şi rap. Au crescut cu sushi; le plac filmele franţuzeşti; se informează de la BBC şi ? poate - de la Al Jazeera. Chiar planurile anti-globaliştilor sunt globaliste. Organizaţiile lor favorite au nume globale sau universale: The World Wildlife Fund, Amnesty International, Human Rights Watch.
(?Anti-globalization equals anti-American, Jonah Goldberg)
CONTRA
Planeta este tăiată astăzi de o uriaţă linie despărţitoare de natură demografică şi tehnologică. De o parte a ei se află societăţile tinere care se înmulţesc rapid, lipsite de resurse, subdezvoltate şi subeducate, de cealaltă parte sunt populaţiile bogate dar bătrâne, cu inventivitate tehnologică dar muribunde din punct de vedere demografic. (?Suprapopularea dezechilibrează planeta? - Paul Kennedy)
Faptul că Franţa este locul de naştere al altermondialismului este un alt simptom. Anchetele de opinie europene sau globale arată că francezii chestionaţi sunt printre cei mai reticenţi în ceea ce priveşte globalizarea, SUA sau extinderea UE, în special includerea Turciei. (?Les echos, La France qui tremble?, Eddy Fougier)
Dependenţa faţă de celelalte ţări a crescut, deci şi conjunctura internaţională determină tot mai mult conjunctura naţională, prin simplul fapt că exporturile reprezintă o parte tot mai importantă a producţiei. Astfel, o recesiune în ţara unui partener comercial va avea repercusiuni inevitabile. În acest sens, toate ţările suportă constrângeri din exterior. Amploarea acestora depinde de gradul de deschidere al ţării respective. (?Marjele de manevră ale politicilor economice? de Françoise Milewski, din volumul ?Mondializarea dincolo de mituri?, 2001)
Ella Moroiu, Antena3.ro
