Antena 3 CNN Actualitate Gravidele din România nu beneficiază de analizele gratuite pe care le promite statul

Gravidele din România nu beneficiază de analizele gratuite pe care le promite statul

Gravidele din România nu beneficiază de analizele gratuite pe care le promite statul
Sursa foto: Foto: /mydailyroadtrip.files.wordpress.com
07 Feb 2013   •   07:37

O femeie însărcinată plăteşte chiar şi 2.000 de lei doar pentru investigaţiile medicale din primele săptămâni de sarcină. Motivul e uşor de ghicit. Banii de la casa de asigurări nu ajung niciodată.

Mare parte dintre analizele de sânge şi urină pe care gravidele le fac în primul trimestru de sarcină sunt gratuite. Femeia însărcinată trebuie doar să aibă o trimitere de la medicul de familie.

Cu toate acestea, în primele săptămâni de sarcină, o gravidă plăteşte 2.000 de lei pentru investigaţii medicale. Pe durata celor 9 luni de sarcină, sumele cheltuite pe analize sunt colosale. Mulţi dintre viitorii părinţi nu şi le permit.

Ca urmare, în România, 5% dintre femeile însărcinate NU fac nici măcar un singur control medical în timpul sarcinii. Mii de gravide nu fac analizele despre care medicii spun că sunt absolut necesare.

România e fruntaşă la capitolul copii născuţi bolnavi, cu malformaţii, dar şi la complicaţii la naştere. Statul cheltuieşte de zeci de ori mai mult pentru îngrijirea lor decât ar fi plătit pentru banalele analize medicale.



×
Subiecte în articol: gravida femeie insarcinata
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close