UPDATE - Elena Udrea a declarat marţi, la ICCJ, că a cerut ridicarea controlului judiciar în dosarul "Gala Bute" pentru că vrea să ducă o viaţă normală, să nu mai fie urmărită şi fotografiată de presă şi paparazzi, spunând că, în România, orice om care are un telefon mobil devine un paparazzo.
Citiţi şi: Elena Udrea: Nu vreau să mai fiu vânată
Greii regimului Băsescu sunt acum la Înalta Curte. Pe rând, au venit în această dimineaţă: Elena Udrea, Alina Bica, Dorin Cocoş şi Alin Cocoş. E mare aglomeraţie la instanţă pentru că acolo este şi Sebastian Ghiţă şi ar urma să ajungă şi Adriean Videanu.
Magistraţii pun în discuţie măsurile preventive pentru Elena Udrea şi Alina Bica, amândouă cercetate sub control judiciar. Protejata lui Băsescu este acuzată de abuz în serviciu şi luare de mită în legătură în dosarul Gala Bute. Iar fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupţie în două dosare privind retrocedări ilegale.
Sebastian Ghiţă se prezintă şi el la Înalta Curte pentru punerea în discuţie de către magiatraţi a măsurilor preventive pe fond în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de fostul primar al Ploieştiului. Data trecută a cerut amânare pentru că nu avea avocat.