Antena 3 CNN Actualitate Grevă generală la ArcelorMittal Galaţi. Angajaţii cer majorarea salariilor şi a celor două prime anuale

Grevă generală la ArcelorMittal Galaţi. Angajaţii cer majorarea salariilor şi a celor două prime anuale

Grevă generală la ArcelorMittal Galaţi. Angajaţii cer majorarea salariilor şi a celor două prime anuale
Sursa foto: Foto: ziare.com
29 Mar 2012   •   12:04

Angajaţii ArcelorMittal Tubular Products Galaţi au intrat, joi dimineaţă, în grevă generală pe termen nelimitat, cerând majorarea salariilor şi a celor două prime anuale, informează Mediafax.

Cei 170 de salariaţii sunt nemulţumiţi de oferta salarială avansată de patronat şi au declanşat acest protest după ce luni intraseră într-o grevă de avertisment de două ore, care a fost urmată de noi discuţii între conducere şi salariaţi. Discuţia nu a avut nici un rezultat.
   
"ArcelorMittal Tubular Products Galaţi recunoaşte şi respectă dreptul angajaţilor de a organiza o grevă, în condiţiile legii. Suntem în dialog permanent cu reprezentanţii angajaţilor şi facem eforturi în vederea încheierii contractului colectiv de muncă pe 2012, care să protejeze slujbele, salariile, drepturile financiare şi nonfinanciare ale angajaţilor şi pentru a creşte veniturile prin bonusuri financiare, soluţie despre care credem că este singura posibilă în actualul context economic", a declarat Dorian Dumitrescu, Country Communicator ArcelorMittal.
   
Angajaţii cer majorarea cu până la 200 de lei a salariilor din societate şi creşterea cu câte 50 de lei a celor două prime anuale, de Paşti şi de Crăciun, care sunt acum de 400 de lei fiecare.
   
Reprezentanţii ArcelorMittal Tubular Products au susţinut la negocieri că pot oferi angajaţilor doar un bonus de două procente din venitul anual în luna iulie şi un bonus de 2,5 la sută în decembrie, în condiţiile în care societatea nu va înregistra pierderi la sfârşitul anului, dar şi un procent mai mare de promovare a salariaţilor şi un nivel de încadrare superior pentru muncitori.
   

×
Subiecte în articol: Galați greva de avertisment
Parteneri
Harta voturilor din Bucureşti. Cât "teren" controlează candidaţii
x close