Antena 3 CNN Actualitate Grevă generală la Romatsa! Mii de zboruri ar putea fi afectate de protestul pe termen nelimitat

Grevă generală la Romatsa! Mii de zboruri ar putea fi afectate de protestul pe termen nelimitat

Grevă generală la Romatsa! Mii de zboruri ar putea fi afectate de protestul pe termen nelimitat
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
de S.T.    |    25 Mai 2017   •   18:32

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) transmite, joi, o notificare prin care anunţă „hotărârea de a declara greva propriu-zisă la nivelul RA ROMATSA, toate subunităţile, începând cu data de 30 mai 2017, ora 9.00”.

Semnalând mai multe disfuncţionalităţi în derularea activităţilor de control al traficului aerian, inclusiv „dispariţia unor aparate de zbor de pe radare”, dar şi faptul că negocierile cu conducerea ROMATSA au eşuat, sindicatul ATSR notifică decizia de a trece la greva generală din 30 mai, cu termen nelimitat.

„Pe timpul grevei, va fi asigurată mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA”, precizează sindicatul, în notificarea transmisă.

×
Subiecte în articol: grevă greva generala zboruri protest ROMATSA
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close