Antena 3 CNN Actualitate Grevă japoneză la Compania de Drumuri. Angajaţii, nemulţumiţi de anunţul privind tăierea salariilor cu 15%

Grevă japoneză la Compania de Drumuri. Angajaţii, nemulţumiţi de anunţul privind tăierea salariilor cu 15%

Grevă japoneză la Compania de Drumuri. Angajaţii, nemulţumiţi de anunţul privind tăierea salariilor cu 15%
de O.P.    |    04 Iun 2013   •   06:06

Angajaţii companiei de drumuri naţionale din Constanţa şi Buzău sunt în grevă japoneză, pe termen nelimitat. Oamenii au recurs la această formă de protest după ce conducerea companiei a anunţat că le va reduce salariile cu 15 la sută. Oamenii spun că se descurcă greu şi cu veniturile actuale şi că nu ştiu ce vor face facă măsura va fi pusă în aplicare.  

Liderii de sindicate au negociat contractul colectiv de muncă pe 15 mai. Însă după doar două săptămâni, au fost anunţaţi că salariul angajaţilor va fi redus cu 15 %.

Şi în Buzău, cei peste 80 de membri ai sindicatului drumarilor au intrat în grevă japoneză, pentru a sancţiona atât hotărârea de a reduce salariile funcţionarilor, cât şi presiunile exercitate de către conducere asupra salariaţilor.

Oamenii nu ştiu cum s-ar putea descurca dacă salariile le vor fi tăiate. Nu la fel de determinaţi au fost colegii lor din Craiova şi Timişoara, care au acceptat micşorarea salariilor.

×
Subiecte în articol: greva japoneza
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close