Antena 3 CNN Actualitate Sute de medici şi asistenţi medicali au intrat în grevă

Sute de medici şi asistenţi medicali au intrat în grevă

Sute de medici şi asistenţi medicali au intrat în grevă
21 Mar 2016   •   16:20

La Timişoara, s-au alăturat protestului peste 200 de medici şi asistenţi medicali, membrii ai Sindicatului Materna, afiliat la Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, scrie Adevărul.

Medicii nu au întrerupt activitatea, însă pe parcursul protestului poartă banderole albastre la braţ. Principalele revendicări ale protestatarilor se referă la aplicarea legii salarizării unitare care prevede diferite creşteri şi sporuri, cum ar fi sporul de risc în sălile de operaţii şi alte sporuri pentru condiţii deosebite sau cel de doctorat. 

 „Legal, ar trebui să primim începând din 2008, spor pentru activitatea chirurgicală, sporul de 50 la sută pentru timpul petrecut în sala de operaţii, spor pentru personalul care lucrează în sălile de naşteri, de 25 la sută. De asemenea, sporul de doctorat, de 15 la sută. Neexistând norme de aplicare, decât în unităţile care au câştigat acest drept în instanţe, nu se acordă aceste sporuri. Noi avem procesul la CEDO”, a declarat medicul Olimpia Oprea, preşedintele Sindicatului "Materna".

 

×
Subiecte în articol: grevă greva japoneza medici Timisoara
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close