Antena 3 CNN Actualitate Grevă spontană la salina Ocna Dej: Minerii sunt nemulţumiţi de neplata orelor suplimentare

Grevă spontană la salina Ocna Dej: Minerii sunt nemulţumiţi de neplata orelor suplimentare

Grevă spontană la salina Ocna Dej: Minerii sunt nemulţumiţi de neplata orelor suplimentare
Sursa foto: Foto: Mediafax
13 Ian 2011   •   09:08

O grevă spontană a izbucnit joi dimineaţă la salina Ocna Dej din judeţul Cluj. Minerii au refuzat să înceapă lucrul, nemulţumiţi că au lucrat peste program şi nu au primit nimic în plus la salarii. Ortacii au încheiat protestul după aproximativ două ore, în urma discuţiilor purtate între liderul de sindicat şi directorul salinei.

Aproximativ 200 de mineri de la salina Ocna Dej au refuzat, joi dimineaţă, să înceapă activitatea. Oamenii au protestat în mod paşnic faţă de neplata orelor suplimentare, în condiţiile în care au lucrat peste program şi de sărbători. Muncitorii s-au adunat în curtea unităţii, cei din schimbul de noapte refuzând să mai plece acasă, iar cei din schimbul de dimineaţă refuzând să înceapă lucrul.

Liderul Sindicatului "Liber" al societăţii, Marcel Bote, a discutat cu directorul salinei pentru a găsi o soluţie. În urma negocierilor, protestul a fost aplanat.

"Conflictul spontan declanşat joi dimineaţa s-a aplanat după ce am discutat cu conducerea societăţii. Muncitorii din schimbul întâi au reluat activitatea. A existat o nemulţumire a angajaţilor din schimbul al treilea care i-au angrenat şi pe cei din schimbul de dimineaţă, dar am purtat discuţii pentru a se rezolva protestul pe cale amiabilă. Conflictul a fost aplanat", a declarat Bote, citat de Mediafax. Acesta a refuzat să precizeze însă în ce a constat soluţia privind încetarea protestului.

Proteste similare ar putea fi declanşate la alte societăţi, ţinând cont că peste 4.300 de mineri urmează să-şi piardă slujbele în perioada următoare. Angajaţii care vor fi concediaţi provin de la complexurile energetice Turceni, Rovinari si Craiova, precum şi de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Cauza valului de concedieri o reprezintă reducerea costurilor.

Pentru a limita numărul de concedieri, SNLO va trimite în şomaj tehnic peste 20% din angajaţii rămaşi. Măsura vine în contextul în care societatea vrea să diminueze cu 11% cheltuielile de personal.

×
Subiecte în articol: mineri Prime
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close