Antena 3 CNN Actualitate Guvernul acorda până la 75.000 de lei pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Guvernul acorda până la 75.000 de lei pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Guvernul vine în sprijinul acestei categorii de români și acordă credite garantate de stat de până la 75.000 de lei.

Guvernul acorda până la 75.000 de lei pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Sursa foto: Agerpres
de Andreea Ştefan    |    11 Oct 2022   •   18:17

Guvernul vine în sprijinul familiilor la început de drum. 

Autoritățile au anunțat lansarea programului Family Start, prin care tinerii din românia vor putea beneficia de credite garantate de stat de până la 75.000 de lei.

Programul Family Start, reglementat prin OUG 95/2022, este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Suma de 75.000 de lei poate fi folosită pentru nuntă sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.

”Destinația creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind obținerea statutului de familie, nașterea, habitatul, sănătatea, educația și cultura.

Creditul se acordă în una sau mai multe tranșe, în baza documentelor justificative prezentate de beneficiar – facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, bonuri fiscale emise conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, facturi proforme și contracte/antecontracte – în funcție de necesitățile de finanțare ale beneficiarului Programului”, anunță autoritățile, potrivit fanatik.ro.

Pentru că vorbim despre un credit, tinerii care vor să beneficieze de sumă trebuie să se adreseze băncilor înscrise în programul Family Start.

Instituțiile bancare au timp până vineri, 14 octombrie, să se înscrie în program, iar de săptămâna viitoare vor putea permite obținerea de credite garantate.

Ce condiții trebuie să îndeplinească românii interesați

  • Să fie persoane fizice cu domiciliul în România;
  • Să fie persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și până la 45 de ani neîmpliniți care își întemeiază o familie și/ sau
    care formează deja o familie și care au împreună salarii nete lunare de până la maximum 7.500 de lei;
  • Să completeze o declarație pe propria răspundere prin care declară că nu au accesat și nu vor accesa un alt credit în cadrul programului de la un alt finanțator;
  • Să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul;
  • Să se încadreze în normele interne de creditare ale finanțatorului.

×
Subiecte în articol: bani Family Start
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close