Antena 3 CNN Actualitate Guvernul ar putea creşte impozitul pe salarii şi contribuţiile la sănătate şi pensii. Milioane de angajaţi, afectaţi

Guvernul ar putea creşte impozitul pe salarii şi contribuţiile la sănătate şi pensii. Milioane de angajaţi, afectaţi

Veste neaşteptată pentru milioane de angajaţi: Guvernul vrea să revizuiască impozitul pe salarii, contribuţiile la sănătate, pensii, impozitul pe proprietate şi impozitul pe profit pentru firme. 

Guvernul ar putea creşte impozitul pe salarii şi contribuţiile la sănătate şi pensii. Milioane de angajaţi, afectaţi
Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Iun 2021   •   09:26

Modificările se regăsesc în Programul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), unde este luată în calcul şi ajustarea impozitului pe profit. 

În documentul trimis de guvern la Bruxelles, prin care vrem să obţinem cele aproape 30 de miliarde de euro, scrie ca Executivul intenţionează o aliniere a taxelor şi impozitelor cu statele din Uniunea Europeană.

România îşi bazează veniturile pe impozitarea consumului şi mai puţin pe impozitarea veniturilor, profiturilor sau proprietăţilor  - este una dintre frazele scrise de reprezentanţii Guvernului în PNRR.

Tradus, acest lucru înseamnă că Guvernul se uită acum la impozitarea profiturilor, veniturilor sau proprietăţilor tuturor românilor.

Ce scrie în document

Alte fraze din document spun că:

- "Este necesară alinierea sistemului de impozitare cu actuala si viitoare etapă de dezvoltare a României."

- "(...) trebuie să înţelegem mai bine, cel puţin la nivel teoretic, oportunităţi de dezvoltare a politicilor în ceea ce priveşte impozitul pe proprietate, impozitul pe profit, precum şi sarcina fiscală aferentă veniturilor persoanelor fizice prin comparaţie cu politicile privind taxarea din statele membre ale UE."

- "Din perpectiva sistemului fiscal de impozitare (inclusiv din perspectiva contribuţiilor sociale), obiectivul este de a supune dezbaterii publice, şi de a aproba un proiect legislativ până la finalul anului 2022, cu implementare etapizată, începând cu anul 2023, în funcţie de analiza rezultatelor economice aferente actulului format."

- "Legislaţia fiscală românească va face obiectul unei analize amănunţite, cu asistenţă tehnică, în special în domeniul impozitelor şi contribuţiilor sociale datorate pe veniturile obţinute de persoane fizice, impozitul pe profit, impozitul pe proprietate."

Legea ar trebui aprobată până în 2023

Aceste paragrafe din PNRR arată că Guvernul vrea să umble la contribuţii şi impozite, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoanele juridice. 

Pe de altă parte, premierul Florin Cîţu a menţionat de nenumărate rânduri că nu va majora taxele şi impozitele, dar niciodată nu a menţionat pentru cât timp. 

În PNRR, scrie clar că vor să treacă prin Parlament o lege prin care să revizuiască: impozitul pe venit, contribuţiile la pensii, sănătate, impozitul pe proprietate şi impozitul pe profit pentru firme. 
 

×
Subiecte în articol: impozite contribuţii PNRR taxe
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close