Antena 3 CNN Actualitate Guvernul dezbate problema contribuţiilor sociale pentru activităţi independente

Guvernul dezbate problema contribuţiilor sociale pentru activităţi independente

Guvernul dezbate problema contribuţiilor sociale pentru activităţi independente
Sursa foto: Foto: Intact Images
08 Sep 2010   •   09:02

Guvernul întoarce foaia şi, după dezbaterile publice virulente la adresa proiectului de modificare a contribuţiilor pentru activităţile independente, se răzgândeşte. În şedinţa de Guvern de azi, ar urma să se adopte o nouă hotărâre, prin care reţinerea contribuţiilor se face la sursă, iar valoarea acestora să rămână la 16%, faţă de propunerea de 35%.

Noul proiect de ordonanţă nu se referă, însă, şi la persoanele fizice autorizate. Pentru acestea, contribuţiile sociale vor creşte de la 16,5% la 35%. Reprezentanţii patronatelor şi ai sindicatelor speră ca modificările convenite cu reprezentanţii Ministerului Muncii să fie aprobate în şedinţa de Guvern.

O altă veste bună pentru cei care realizează venituri din drepturi de autor sau din convenţii civile este că vor scăpa de statul la cozi pentru că proiectul prevede că "obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj revine plătitorului de venit".

Scandalul iscat la finalul săptămânii trecute legat de dublarea contribuţiilor aferente veniturilor obţinute din activităţi independente a creat neînţelegeri în cadrul coaliţiei de Guvernare. Reprezentanţii UDMR au declarat deschis că nu vor susţine aceste creşteri.

Antena 3

×
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close