Antena 3 CNN Actualitate Guvernul intenţionează să ia 90 % din profitul companiilor şi agenţiilor de stat şi în 2012

Guvernul intenţionează să ia 90 % din profitul companiilor şi agenţiilor de stat şi în 2012

Guvernul intenţionează să ia 90 % din profitul companiilor şi agenţiilor de stat şi în 2012
Sursa foto: Foto: Intact Images
de N.B.    |    22 Dec 2011   •   18:38

Guvernul intenţionează să oblige companiile şi regiile de stat să verse şa buget echivalentul a 90 % din profit, conform sistemului aplicat anul trecut, dar a amânat o decizie din cauza unor miniştri care s-au opus, susţinând că aceste societăţi ar trebui lăsate să se dezvolte, informează Mediafax.

Primul ministru a declarat, în cadrul şedinţei de joi, că nu este normal ca aceste companii de stat şi regii autonome să păstreze fonduri importante în depozite bancare, în timp ce Guvernul este obligat să se împrumute pentru a finanţa deficitul.

Conform surselor din cadrul Guvernului, mai mulţi miniştri au susţinut respectarea legislaţiei în vigoare, care prevede vărsarea profitului în bugetul de stat într-o proporţie de 50 %. Discuţia a fost amânată pentru zilele următoare, premierul spunând că ar mai putea lăsa cinci procente din cele 90 %.

Pentru anul trecut, Guvernul a decis că firmele de stat şi regiile autonome vor fi obligate să verse la bugetul de stat echivalentul a 90 % din profit, aproape dublu comparativ cu limita maximă prevăzută de lege.

×
Subiecte în articol: guvern profit companii de stat buget
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close