Antena 3 CNN Actualitate Harghita. Un mort şi trei răniţi, în urma prăbuşirii unei maşini într-o prăpastie

Harghita. Un mort şi trei răniţi, în urma prăbuşirii unei maşini într-o prăpastie

Harghita. Un mort şi trei răniţi, în urma prăbuşirii unei maşini într-o prăpastie
02 Iun 2013   •   10:19
O persoană a murit şi alte trei au ajuns la spital, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce maşina în care se aflau a căzut într-o prăpastie adâncă de 15 metri, în judeţul Harghita, conform Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că bărbaţii, aflaţi într-un autoturism Suzuki Vitara, se deplasau pe un traseu accidentat, o înclinaţie foarte mare, în apropiere de Odorheiu Secuiesc.
La un moment dat, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a căzut într-o prăpastie adâncă de 15 metri.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Odorheiu Secuiesc cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, precum şi o salvare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
În urma accidentului, şoferul în vârstă de 31 de ani, din comuna Feliceni, a fost prins sub autoturism şi a decedat. Ceilalţi trei bărbaţi din maşină, cu vârste cuprinse între 28 şi 41 de ani, au suferit mai multe fracturi, precum şi hematoame, fiind transportaţi la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.
Gheorghe Filip a mai spus că medicul legist urmează să stabilească, în urma necropsiei, dacă şoferul a băut înainte de a se urca la volan.
"Sunt suspiciuni de consum de băuturi alcoolice. Medicul legist va stabili cu certitudine cauza medico-legală a decesului şi dacă şoferul a consumat alcool", a precizat reprezentantul Poliţiei Harghita.
 

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close