Antena 3 CNN Actualitate Judecătorii au respins închiderea Hexi Pharma

Judecătorii au respins închiderea Hexi Pharma

Judecătorii au respins închiderea Hexi Pharma
de S.T.    |    16 Mai 2016   •   15:58

UPDATE - Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au decis să admită cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind lichidarea societăţii Hexi Pharma, firmei fiindu-i interzisă dizolvarea, reducerea capitalului social sau înstrăinarea activelor, hotărârea nefiind definitivă.

Cererea procurorilor a fost înaintată instanţei după ce firma Hexi Pharma a anunţat miercuri că a demarat deja procedurile legale pentru închidere şi că îşi va retrage toate produsele de pe piaţă, precizând că în urma rezultatelor anunţate în legătură cu produsele companiei, firma îşi cere scuze public.

Știrea inițială:

În timp ce spitalele din ţară sunt în criză şi medicii nu ştiu efectiv ce să facă, Hexi Pharma încearcă să-i păcălească pe procurori şi a cerut insolvenţa.

Compania Hexi Pharma susține, în cererea de intrare în insolvență depusă la Tribunalul București, că are de plătit datorii de 23,4 milioane lei către bugetul de stat și către diverși furnizori, dar și facturi neachitate către două firme din Cipru de peste 20 de milioane de euro.

Parchetul General a pus societatea sub învinuire şi cere instanţei să blocheze societăţii orice mişcare.

Asta înseamnă că reprezentanţii ei nu pot vinde sau dizolva societatea, astfel încât un eventual prejudiciu constatat de instanţă să poată să fie recuperat.

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close