x close

Hoţi la metru pătrat: Mafia retrocedărilor prosperă. Samsarii imobiliari nu se dau în lături de la nimic

de S.T.    |    21 Apr 2013   •   22:43

Falsuri în documente oficiale, furt din arhivele statului, ameninţări cu moartea şi coruperea unor funcţionari publici.

În România, samsarii imobiliari nu se dau în lături de la nimic, atunci când pun ochii pe terenuri-43714.html">terenuri şi clădiri valoroase, care ar trebui înapoiate moştenitorilor de drept.

E o mafie prosperă, care în 20 de ani a reuşit să facă miliarde de euro pe spatele unor oameni naivi.

"În Premieră" prezintă modul în care se îmbogăţesc unii pe spatele moştenitorilor de drept. În ultimele două decenii, mafia retrocedărilor a fost atât de prosperă încât 1000 de samsari imobiliari au câştigat aproape 2 miliarde de auro.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "În Premieră cu Carmen Avram"

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati