Antena 3 CNN Actualitate Igaş, despre secretarul general în MAI: Vom lua o decizie după finalizarea anchetei

Igaş, despre secretarul general în MAI: Vom lua o decizie după finalizarea anchetei

Igaş, despre secretarul general în MAI: Vom lua o decizie după finalizarea anchetei
Sursa foto: Foto: Intact Images
23 Mai 2011   •   11:05
Verificările anterioare numirii lui Laurenţiu Mironescu în funcţia de secretar general al MAI nu au adus niciun fel de informaţii care să conducă într-o zonă cu probleme, a declarat luni Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş.

Ministrul a menţionat că nu a ştiut despre ancheta DNA în cazul în care este implicat Laurenţiu Mironescu. "Nu mă pot pronunţa cu privire la ce a făcut înainte de a veni la MAI", a adăugat Igaş, citat de Mediafax.

Igaş a declarat că aşteaptă să vadă cum se termină cercetările în acest caz, urmând ca, după ce va fi analizat în MAI, să fie luată o decizie.

Zeci de pecheziţii au avut loc luni dimineaţă la Constanţa şi Bucureşti. Reprezentanţii DNA şi cei ai poliţiei de frontieră au descins la casa senatorului PDL Mircea Banias, dar şi la cea a secretarului general MAI, Laurenţiu Mironescu. Cei doi sunt acuzaţi de contrabandă şi evaziune fiscală.

Secretarul general al MAI Laurenţiu Mironescu a fost deputat PDL în perioada 2004-2008. El a avut o carieră îndelungată în transporturi navale.

Din septembrie 1999 şi până în martie 2001, Mironescu a fost director executiv şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
 

 

 

×
Subiecte în articol: Traian Igas Laurentiu Mironescu
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close