Antena 3 CNN Actualitate Imagini din interiorul centrului de testare COVID deschis non-stop pe Aeroportul Otopeni

Imagini din interiorul centrului de testare COVID deschis non-stop pe Aeroportul Otopeni

România are, de astăzi, primul centru de testare COVID într-un aeroport. Acesta se află în Aeroportul Internaţional Henri Coandă, iar rezultatele testelor Real Time PCR sunt oferite în maximum 6 ore de la recoltare.

Imagini din interiorul centrului de testare COVID deschis non-stop pe Aeroportul Otopeni
01 Apr 2021   •   15:27

Tot aici se pot efectua şi teste rapide antigen, care oferă rezultatul în doar 16 minute.

Acesta este primul centru care oferă rezultatul prin QR Code, dar şi în formă imprimată, atât în limba română, cât şi în limba engleză.

Cât costă un test COVID-19 pe Aeroportul Otopeni

Centrul de testare are program non-stop, iar preţurile diferă în funcţie de ora la care probele sunt recoltate.

Un test RT-PCR costă 350 lei în intervalul 08.00 - 20:00, 390 lei în intervalul 20:00 - 08.00, un test rapid Antigen SarS COV-2 costă 150 lei în intervalul 08:00 - 20:00 şi 170 lei în intervalul 20:00 - 08:00.

Centrul de testare este deschis non-stop

Centrul aparţine companiei Milena, în parteneriat cu Laboratoarele Synlab. Ambele vor fi deschise non-stopEste primul Centru care, pe lângă trimiterea prin e-mail, oferă rezultatul prin QR Code, dar şi în formă printată - dacă este solicitat, atât în română, cât şi în engleză. 

Un spațiu de 44 mp pentru care această firmă plătește o chirie lunară de 75.000 de mii de euro cu aproximație.

Alex Vlădescu a prezentat procedura pentru cei care vor să se testeze pe Aeroporul Otopeni.

''Ajungem în față, luăm legătura cu doamnele de la recepție care ne vor cere un act de identitate pentru a ne fi verificate datele personale. Vom completa un acord pentru protecția datelor personale, nume, prenume și semnătură, astfel încât datele să fie prelucrate. Ne alegem tipul de test pe care vrem să îl facem și mergem direct în zona de recoltare pentru un test PCR. Rezultatul vine în șase ore. Asta înseamnă că în timpul zilei plătim undeva de 350 de lei, în timpul nopții, după ora 20 până la ora 8 dimineața, ar trebuie să scoatem cu 20 de lei mai mult din portofel. Pentru testul Antigen care ar trebui să dureze 15 minute, ar trebuie să plătim undeva de 150 de lei în timpul zilei și 170 de lei în timpul nopții'', a relatat Alex Vlădescu, reporter Antena 3.

×
Subiecte în articol: imagini COVID-19 aeroportul Otopeni
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close