Antena 3 CNN Actualitate IMAGINI cu intervenţia salvatorilor la Siutghiol

IMAGINI cu intervenţia salvatorilor la Siutghiol

IMAGINI cu intervenţia salvatorilor la Siutghiol
20 Dec 2014   •   14:33
Antena 3 vă oferă, în exclusivitate, primele imagini cu intervenţia salvatorilor la Siutghiol. Imaginile au fost furnizate de către Adrian Sandu, special pentru jurnalistul Antena 3, Radu Tudor şi postul Antena 3.
 
Adrian Sandu a explicat, pas cu pas, ce a făcut de când a auzit prima ştire despre accident şi până la finalul intervenţiei autorităţilor: 
 
"La ora 16:28 am ieşit pe terasă, am constatat că accidentul a avut loc în dreptul blocului meu, sigur, în primele secunde nu am făcut legătura, mi-a întărit suspiciunea prezenţa unor oameni pe mal, am luat camera, am sperat că nu este plină, am ajuns din nou pe terasă. Prima filmare a început la ora 16:31. Am dat zoom pe zona de impact, am văzut cabina deasupra apei şi rămăşiţeşe împrăştiate pe o rază de 50 de metri în jurul epavei. Au venit două salvări, le-am filmat şi pe acestea, după circa 2 minute, la 150 de metri, am văzut remorca cu barca gonflabilă a pompierilor, a durat 2 minute lansarea la apă şi am văzut cum dau la vâsle. Am făcut zoom pe zona accidentului, nu am văzut mişcare, nu am auzit nimic din acea direcţie. Pompierii au parcurs distanţa de 400 de metri în 10 minute, au ajung în zona rămăşiţelor. Au mai venit nişte bărci, am văzut în depărtare o barcă cu motor venind înspre Ovidiu şi, la rândul ei, trăgea o altă barcă, fără motor."
 
"Oamenii şi-au ocupat poziţiile pentru a primi victimele, în ceea ce priveşte pompierii. A durat vreo 2 minute pregătirea şi s-au lansat spre epavă. Menţionez faptul că distanţa dintre locul de lansare şi epavă este de aproximativ 400 - 450 de metri."
 
"Eu am început filmarea în jurul orei 16:31. Se aud nişte strigăte dinspre mal spre larg şi au strigat ceva sau . Eu am auzit la Antena 3 ştirea, am ieşit pe terasă, în primele minute am căutat o dâră de fum, aşa am gândit atunci, am căutat partea de uscat a staţiunii. Nu am găsit şi am zis să mă uit şi spre lac. În felul acesta s-a întâmplat."
 
Realizatorul emisiunii "Punctul de Întâlnire", Radu Tudor, a mulţumit martorului care a filmat materialul şi a subliniat că este inadmisibil ca un inspectorat de situaţii de urgenţă să nu fie dotat corespunzător. 
 
"Se lămureşte un mare mister al acestor zile, imaginile sunt extrem de preţioase, pentru că arată cum echipele de intervenţie şi-au făcut datoria. Cea mai mare problemă este în IGSU. Faptul că ei dau la vâsle, dotarea acestui inspectorat, este mult sub nevoile unor astfel de situaţii. Aceste imagini certifică faptul că sunt probleme grave în funcţionarea IGSU, deşi în alte cazuri ei au reacţionat rapid şi bine. Aici a fost nevoie să moară patru oameni. Este un mister, pentru mine, cum noi, în zona maritimă, nu avem detaşamente de interrvenţie, bine dotate, pentru a salva vieţile oamenilor. Eu nu vreau să îmi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aveam un caz asemănător pe mare."
 
"Îi mulţumesc domnului Adrian Sandu, sunt preţioase, sunt lămuritoare acele imagini şi cred că putem să tragem un serios semnal de alarmă în legătură cu dotarea acestor oameni care ar trebui să ne salveze vieţile. Nu este în regulă. Şi aici mă refer strict la ISU Dobrogea. Faptul că a fost demis şeful ISU Dobrogea este un prim pas, dar ancheta trebuie să arate de ce nu au existat aceste dotări, cine se face responsabil, de ce a trebuit ca oamenii să dea la vâslă. Sunt elemente esenţiale."
 

×
Subiecte în articol: imagini SMURD elicopter salvatori IGSU pompieri
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close