Antena 3 CNN Actualitate Imigranţi afgani, prinşi când intrau în Romania. Le-au spus poliţiştilor că au greşit drumul

Imigranţi afgani, prinşi când intrau în Romania. Le-au spus poliţiştilor că au greşit drumul

Imigranţi afgani, prinşi când intrau în Romania. Le-au spus poliţiştilor că au greşit drumul
Sursa foto: Foto: Agerpres/EPA
16 Sep 2015   •   08:39

Doi refugiaţi afgani au fost reţinuţi de poliţiştii români de frontieră după ce au fost prinşi la scurt timp după ce au trecut ilegal graniţa sârbo-română.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mihaela Leş, cei doi cetăţeni afgani au fost prinşi de poliţişti în apropiere de fâşia verde, în zona Beba Veche, unde se întâlnesc graniţele Serbiei, Ungariei şi României.

Cei doi le-au spus poliţiştilor că voiau să ajungă în Ungaria şi au greşit drumul. Ei vor fi predaţi autorităţilor sârbe, în baza tratatului de readmisie.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara că Ungaria a decis pregătirea de planuri pentru construirea unui gard metalic pe un segment al frontierei cu România, în contextul în care imigranţii s-ar putea infiltra pe la capătul barierei construite la graniţa ungaro-sârbă.

×
Subiecte în articol: refugiati
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close