Localnicii care făceau în fiecare zi naveta spun însă că tânărul era departe de a fi un şofer model. Unul dintre ei povesteşte că de multe ori vorbea la telefon în timp ce conducea, manevra volanul cu o singură mână şi încasa bani când se afla la volan.
Şoferul figurează în evidenţele Poliţiei cu mai multe infracţiuni. De data aceasta, neatenţia sa a costat viaţa a 13 oameni. Se pare că acesta oprise pe calea ferată să îşi numere banii şi nu a apucat să vadă trenul. Impactul a fost nimicitor. 11 dintre pasagerii microbuzului au murit pe loc şi încă doi la spital.
Poliţiştii spun că pentru a fi evitate astfel de tragedii ar trebui ca Ministerul Transporturilor să pună restricţii ferme companiilor de transport persoane.
Şoferul microbuzului a fost operat la spitalul din Iaşi, dar starea sa este în continuare foarte gravă. Ceilalţi doi răniţi se află în stare critică, iar unul dintre ei ar putea să-şi piardă un picior.
Antena 3
Ştiri video recomandate