Antena 3 CNN Actualitate În premieră: A "vânat-o" 10 ani pe Prinţesa Diana şi acum a dat Londra pe Maramureş. Iată povestea faimosului paparazzo Duncan Ridgley

În premieră: A "vânat-o" 10 ani pe Prinţesa Diana şi acum a dat Londra pe Maramureş. Iată povestea faimosului paparazzo Duncan Ridgley

În premieră: A "vânat-o" 10 ani pe Prinţesa Diana şi acum a dat Londra pe Maramureş. Iată povestea faimosului paparazzo Duncan Ridgley
Sursa foto: Foto: facebook.com/duncan.ridgley/photos
de M.Z.    |    06 Oct 2013   •   22:02

A fost unul dintre cei mai buni paparazzo care au vânat-o pe Lady Diana timp de 10 ani, iar acum a decis să-şi mute reşedinţa la Maramureş, acolo unde se agaţă harta în cui.

Stăteam lângă Palatul Kensington şi o aşteptam să iasă. Ea ieşea pe poarta principală, noi săream pe motociclete şi dezlănţuiam «iadul»”, povesteşte Duncan Ridgley.

Fotograful susţine că nu i-a scăpat niciun super star care a trecut prin Londra.

Acum şi-a găsit liniştea într-un colţ de rai românesc, unde construieşte case de hobbiţi şi salvează arta populară.

Spune că limba română încă îl încurcă rău, peste iarnă i-a fost tare frig, dar nu mai vede niciun motiv să plece de aici, pentru că s-a îndrăgostit iremediabil de arta populară din Maramureş şi a găsit acolo un mic rai căruia îi spune "acasă".

Povestea de viaţă a lui Duncan Ridgley, care s-a refugiat la Maramureş ca să scape de viaţa trepidantă dusă la Londra, a fost prezentată duminică, la emisiunea În premieră, de la Antena 3.

Peisajele din Maramureş l-au făcut pe Duncan Ridgley să se îndrăgostească iremediabil de România şi să lase în spate viaţa agitată de paparazzo. Specializat în regalitate, cea autentică şi cea fabricată de industria de muzică sau de film, a fost cel mai bun în meseria lui.

Când i se mai face dor de vechea meserie, Duncan strânge cele mai frumoase fete din Maramureş, le îmbracă în costume populare şi face ceea ce ştie cel mai bine, artă din fotografie. Ele sunt încântate că au poze pentru Facebook, iar el este bucuros că nu îşi iese din mână.

În 1984 şi-a câştigat renumele în branşă riscându-şi viaţa pentru a face fotografii în exclusivitate, la protestele violente de la Ambasada Libiei, în Londra. În 1985, pe când asta era de neconceput, Duncan, împreună cu un prieten s-au decis să urmărească zi de zi şi pas cu pas, cele mai importante celebrităţii din Marea Britanie, membrii familei regale, dar mai ales pe Lady Diana.

Zile, săptămâni sau chiar luni au stat la pândă în faţa palatelor familie regale, câţărându-se în copaci şi pe clădiri pentru a surprinde un gest, o privire, o lacrimă, o îmbrăţişare, orice l-ar fi adus pe prima pagină a ziarelor.

La nici 20 de ani, Ducan Ridgley, simţea gustul banilor care se câştigau ca paparazzo. "Dintr-o fotografie a Dianei am făcut suficienţi bani cât să îmi cumpăr prima casă în Londra", povesteşte fotograful. Îi cunoştea toate secretele, escapadele amoroase şi scăpările de comportament. Legaseră o relaţie de serviciu. Ea îl tolera şi îi plătea salariul, el o urmărea peste tot.

A abandonat pânda în momentul în care fotografii din jurul ei deveniseră atât de mulţi şi de agresivi, încât nu mai era un joc ci devenise un război care a transformat-o pe Diana, în câţiva ani, într-o victimă. În momentul în care Lady Diana a murit în accidentul de maşină, Duncan nu mai era acolo. Îşi îndreptase atenţia către staruri din lumea filmului şi a muzicii care nu reuşeau să se ferească de el oricât ar fi încercat.

Michael Jackson, Madona, Dustin Hoffman, Boy George au fost doar câteva din numele sonore pe care acesta le-a urmărit şi fotografiat în cele mai neobişnuite momente din viaţa lor.

Dar nici necazurile pe care le aduce după sine o astfel de muncă nu l-au ocolit. Unele dintre vedete deveneau violente, iar Duncan a trecut şi el printr-un episod nefericit, când faimosul actor Leslie Grantham s-a înfuriat pentru că i-a fost fotografiată soţia însărcinată.

Nimic nu părea însă să îl poată opri. La un bal mascat i-a fotografiat pe membrii familei regale deghizat în Henric al VIII lea, cu aparatul foto ascuns între picioare.

Apoi a reuşit să facă istorie dezvăluind apariţia unui nou drog în Marea Britanie, consumat la petreceri secrete şi pe care toată lumea încerca disperată să îl ascundă, Ecstasy.

Odată cu apariţia Internetului, meseria de paparazzo şi-a pierdut din farmec, aşa că şi-a luat familia şi a hotărât să se mute în Sri Lanka. Însă tsumani-ul din 2004 i-au zguduit fericirea şi liniştea. O ţară despre care nu ştia foarte multe lucruri i-a readus viaţa după care tânjea. În 2008 a descoperit raiul de pe pământ, Maramureşul.

"I-am întrebat pe oameni unde este vechea Românie, unde mai există vechile tradiţii? Toţi mi-au spus acelaş lucru: Maramureş! Este un loc magic. Eu şi soţia mea ne-am uitat unul la altul şi ne-am zis:Asta este ceea ce căutăm!"

Aici a descoperit că are un vecin care pe vremuri era prada iar el vânătorul, Prinţul Charles. Şi cine ştie, poate într-o zi vor sta de vorbă peste gard şi îşi vor aminti de vechile timpuri.

Îi place în România şi îşi doreşte să rămână aici, dar nu înţelege un lucru: de ce ne vindem atât de ieftim şi de ce renunţăm atât de uşor la tradiţiile noastre. Iar pe el parcă îl doare sufletul mai tare decât pe maramureşeni când vede cum se degradează tot ce era odată. "Tot spun că România e tărâmul basmelor, iar acesta este satul de poveste din cărţile pentru copii".

El vrea să salveze tot mai mult o artă pe care a descoperit-o venind în România şi pe care noi am uitat-o, să devină maramureşan şi să rămână în ţara noastră "o eternitate".


×
Subiecte în articol: In premiera
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close