Pe holurile lungi ale secţiei de oncologie, Carmen Moise, realizatoarea emisiunii “În premieră”, i-a întâlnit pe copiii care cred că fericirea există în lucruri mărunte şi că fiecare clipă trebuie trăită intens.
Unii dintre ei au făcut primii paşi în spital, alţii şi-au descoperit tot acolo pasiunea pentru pictură sau prima iubire.
Internaţi săptămâni sau luni de zile, supuşi unor operaţii sau tratamente traumatizante, aceştia ne demonstrează, în felul lor special, că viaţa e frumoasă. Iar asta ar trebui să fie un semnal pentru cei care conduc această ţară şi care ar putea să le facă suferinţa mai uşoară.
Ce „gust” are iubirea şi ce „culoare” fericirea în lumea copiilor care luptă pentru viaţă, vedeţi în materialele următoare: