E o zi frumoasă de toamnă și pe aeroportul din București aterizează, cu grație, una dintre cele mai selecte companii de dans din lume, Bejart Balet. O trupă care se confundă cu legenda celui care a înființat-o, Maurice Bejart. Trupa vine acum pentru un spectacol extraordinar în România. Doar două dintre balerinele sale nu sunt în turneu ci se întorc acasă cu gol în stomac, dor și lacrimi în ochi. Mai mult că sigur nu le cunoașteți dar vă dați seama care sunt, nu? Cele mai emoționate și mai îmbrățișate dintre toți dansatorii.
„România este acasă. Pentru că există o emoție și ceva care ne leagă de acest pământ. Nu știu exact cum să explic poate că e ceva în sânge dar într-adevăr există o conexiune puternică cu locul din care venim. Și nicăieri în lume nu ai această senzație”, spune Oana Cojocaru. De 14 ani, e Oana din Lausanne. Până acum 14 ani era aproape nimeni de la școala de balet Floria Capsali din București. O fată care s-a trezit într-o dimineață cu gândul nebunesc să meargă la un concurs de dans, în Elveția. Și a mers, dar n-a luat niciun premiu. Însă, în mod absolut surprinzător, a primit o bursă de studiu la o școală de care auzise vag, Rudra Bejart. Mai văzuse trupa o singură dată, prin 2000, într-un spectacol la București. Dar nu-i făcuse o impresie prea bună.
„Corpurile dansatorilor nu erau cele mai flexibile sau perfecte mi s-a părut totul foarte sacadat, aveam tot timpul impresia bine dar când încep să danseze oamenii ăștia. Și după aia înțelegi că există mai multe forme de artă în dans nu neapărat ce-mi imaginam eu”, povestește Oana.
În primul rând, nu și-ar fi imaginat vreodată că vă ajunge ea să intre pe poarta celebrei școli de dans din Laussane. Iar când s-a întâmplat asta, a făcut-o exact așa cum învățase la școală de dans din București, umila, cu fruntea plecată, emoționată, dar cu o dorință uriașă de a munci și de a demonstra că își merită locul pe marile scene ale lumii. În fața ei a apărut legenda: Maurice Bejart, un monument de modestie și de calm. Care, prima dată a învățat-o cum să țină fruntea sus. Să aibă încredere în ceea ce e și în ceea ce poate face. Și din clipa aceea, Maurice Bejart a iubit-o pe Oana. Pentru că a simțit talentul din ea și dorință de a deveni cineva în această arta. Iar Oana l-a iubit iremediabil pe Maurice, mentorul și profesorul care a reușit să o învețe ce înseamnă să dansezi fară emoție și fară frică.
„ Nu dansai niciodată cu frică de față cu el. Asta e fascinant. De fiecare mă uitam în studio vedeam că Maurice e acolo și gata nu mai am nicio emoție”. Plângea de fericire în fiecare zi deși lucra greu, intens, cel puțin cate 3 ore alături de Maurice Bejart, în scaunul cu rotile. Aici, în sala de repetiție, alături de el, Oana a experimentat pentru prima dată în viață un sentiment unic, să dansezi așa cum simți, liber și fară reguli. Așa cum era însuși Bejart, nonconformist, rebel dar mai ales imperfect.
Maurice a început să danseze, copil fiind, la recomandarea medicilor. Era veșnic bolnav, firav și slăbit. Baletul ar fi trebuit să îl pună pe picioare. La propriu. Doar că Maurice nu se încadra deloc standardelor care guvernau dansul în anii 40, baletul e doar clasic iar balerinii dansează numai după reguli de manual. El era mult prea scund, puțin flexibil și nesupus regulilor. Așa că a decis să facă și dansul după chipul și asemănarea să. Iar în propria școală de dans a ținut să îi atragă pe cei că el, frumoșîi imperfecți ai lumii, care nu-și găseau locul pe alte scene. Unul dintre ei, e Gil Roman. Cel care azi continuă misiunea lui Bejart.
La școala de balet a lui Maurice se fac și cursuri care, aparent, n-au nicio legătură cu dansul, ci mai degrabă cu emoția: yoga, arte marțiale, percuție, teatru, canto și muzică. Puse toate la un loc, acestea îi ajuta pe artiști să treacă într-o altă dimensiune a dansului. Abia atunci când a înțeles aceste lucruri, Oana a realizat de ce i s-au părut, inițial, bizari balerinii de la Bejart. Pentru că ei păreau, cumva, dintr-o altă lume. Acum, și lumea ei. „Tot ce este pătrat, genul acesta de forme diferite pe care nu le întâlnim în dansul clasic când totdeauna avem rotund grațios, el a vrut să taie această grație care câteodată nu e necesară. Și a vrut să folosească corpul că și corpul unui actor. Dansul să devină un limbaj pe care omul din sală să-l înțeleagă mai ușor decât dansul clasic care are un limbaj foarte strict și foarte codat.” povestește Oană.
Maurice a luat baletul și l-a dus în piețe, în sali de teatru, a dansat pe stradă noaptea sub cerul liber, la lumina torțelor, dar și la petreceri private ale bogaților lumii. Vroia să arate că arta sa e pentru oricine, oriunde și oricând. Era atât de nou, de tânăr, de șocant uneori, în simțire, gândire și dans, încât mii de balerini de pe toată planeta făceau orice că să intre în trupa lui. Coregrafiile sale au fost puse în scenă pe tot globul, iar mari dansatori, Maya Plisețkaia, Rudof Nureyev sau Mihail Baryshnikov au acceptat provocarea de a se rupe de baletul clasic, doar de dragul experimentului numit Bejart. A îmbinat muzica japoneză cu Strauss, ritmuri pop cu Wagner și a creat un spectacol legendă pe acordurile formației Queen, cu dansatori îmbracați în costumele lui Versace.
E chiar acest spectacol, pe muzica celor de la Queen, pe care Oana nu l-a înțeles când era copil. Dar pe care, ironia destinului, a ajuns să îl iubească și apoi să îl danseze. Până la epuizare. „Nici nu pot să spun că a fost un hop, a fost un hau. Am avut niște fracturi de stres. La nivelul tibiei. Aveam 120 de spectacole pe an foarte multe turnee. Maurice în primul meu an de companie a murit. Deci erau multe lucruri care au venit împreună. Și atunci picioarele mele au cedat”, spune Oană. Avea 20 de ani și-și vedea cariera sfârșită. Chiar acum, când simțea că prinde aripi. Cei de la Bejart au renunțat la ea. Era încă o balerină tânără, talentată, dar defectă. Însă Oana, avea în sânge ceva mai mult decât talent. Acea forță care, spune chiar ea, e scrisa parca în ADN ul nostru de români. Genul acela care, daca e dat afară pe ușa, intră pe geam. Așa a făcut și Oană, după 3 ani fară niciun pic de dans și 4 operații. Iar Bejart Balet i-a dat pentru a doua oră în viață o nouă șansă.
Oana a simțit și ea că este iubită. Pentru ceea ce este, o româncă simplă, foarte talentată, ambițioasă și cu o forță incredibilă de a se reinventa. „Faptul că mi s-au rupt picioarele și a trebuti încet încet să-mi revin nu a fost problema. Problema e când revii în companie și trebuie să dansezi și tre să fii la un nivel înalt cu ceilalți. Când ți-ai pierdut încrederea, forță musculară, absolut tot. E extrem de greu și pentru mine și pentru ei”.
Oana a fost, pentru compania lui Maurice Bejart, garanția că orice balerină care vine din România e fix ceea ce le trebuie pentru că spectacolele lor să fie complete. Așa că, acum 2 ani, când la poarta lor a bătut și Bianca Stoicheciu, nici nu s-a pus problema să nu fie loc și pentru ea. Bianca venea cu dorința imensă de a dansa, dintr-o țară în care avea, ce e drept, apreciere și roluri principale, dar parca scena de acasă îi devenise prea mică. Nu s-ar fi gândit niciodată să plece din România, nici măcar atunci când cel mai mare scandal iscat vreodată la Opera Națională i-a făcut pe cei mai buni dintre baleri să plece.
Au fost izgoniți, la propriu, atunci, Johan Kobborg și Alina Cojocaru. Și odată cu ei au dispărut toate marile producții de balet puse în scenă la operă. Săptămâni la rând cortina a rămas trasă. Dar Bianca a așteptat, sperând că vor veni și vremuri mai bune. Dintr-un patriotism pe care cu greu poate să îl exprime în cuvinte. Era, parcă, iremediabil legată de pământul românesc și de la scena operei, un loc care ar fi putut rămâne pentru totdeauna plasa ei de siguranță.„Sunt azi ceea ce sunt datorită operei antionale, am ajuns la Bejatr Balet datorită Alinei și lui Johan care m-au făcut curioasă și m-au făcut să vreau să văd ce este în afara României.” povestește Bianca
La început, curiozitatea i-a dat curajul să plece. S-a uitat puțin prin lume și s-a gândit că, dacă ar fi danseze vreodată pe alta scenă, ar face-o doar alaturi de Bejart Balet. A dat audiție și a luat. O săptămână mai târziu, începea nouă ei aventură, într-o lume străină, care a avut întotdeauna o mare admirație și un respect pentru talentul romanesc. Cu toate astea, ușor nu i-a fost. A luat-o cumva de la zero, la 31 ani, când alți balerini se pregătesc să își încheie cariera. Acomodarea cu noul loc de muncă și noul stil de dans a fost dureroasă, la propriu. Bianca avea spectacole în fiecare seară. Turnee în toată lumea. O secundă daca ar fi lasat stacheta mai jos, ar fi însemnat pierderea unui contract.
Poate că asta i-a lipsit în România. Competiția cu ea însăși. Lupta aceea care te obligă să fii cel mai bun în fiecare zi. Relaxarea cu care urci, apoi, pe scenă, știind că ești acolo nu doar pentru că ai carte de muncă și trebuie să faci asta, fie că iți place sau nu. Dansul e o stare de bine, nu e doar un loc de muncă. Sunt lucruri pe care Bianca le-a înțeles doar după ce a ajuns la Bejart balet. Și asta a făcut-o să danseze, parcă, altfel, acum când a revenit pentru prima dată pe scena de acasă.„Aseară a fost superb deci de mult nu m-am mai simțit atât de bine pe scena, atât de împlinită și într-adevăr am simțit publicul. M-am simțit bine în țara mea mă bcur că m-am întors de abia acum realizez că eu am venit în țara mea după doi ani și jumătate să dansez dar nu cu oepra națională ci cu o altă companie de renume international.”
România își aplaudă balerinele, parte importantă a companiei de renume international. După care, cade cortina. Un ochi rade, altul ochi plânge. Și Bianca, și Oana, resimt dureros depărtarea de casă, însă doar așa au putut culege aplauze de pe toate marile scene ale lumii. Și doar așa au înțeles ce le-a lipsit, de fapt, să le fie bine în țara lor.
Fară frică, Oana și Bianca se întorc acum acasă, în Elveția. Amândouă se gândesc însă că, la un moment dat, probabil vor reveni în România. Pentru că oriunde ar fi, oriunde ar dansa, oriunde ar respira, gândul lor e tot la țara în care au luat primele lecțîi de balet și cele mai importante lecțîi de viață: să nu uiți niciodată cine ești, de unde ai plecat dar mai ales unde vrei să ajungi.
.
