Antena 3 CNN Actualitate În Premieră. Mărturii din spitalele în care au murit victimele din Colectiv

În Premieră. Mărturii din spitalele în care au murit victimele din Colectiv

În Premieră. Mărturii din spitalele în care au murit victimele din Colectiv
04 Apr 2016   •   19:45

Cazul „Colectiv”, pe lângă uriaşa dimensiune a tragediei umane, a scos la iveală o serie gravă de probleme a sistemului sanitar românesc. Echipa „În Premieră” vă prezintă adevărurile care nu au fost spuse până acum.

Unii dintre părinți nu știau de bacteriile instraspitalicești. Nu erau medici. În schimb, le-au atras atenția câteva lucruri ciudate. Adrian Golu, spre exemplu, spune că încă din primele zile a fost uimit de lejeritatea cu care personalul de la Municipal intra și ieșea din saloanele cu arșii de la Colectiv.

"Instalatorul voia să intre fără să-și pună niciun echipament de protecție în secție de ATI, mai veneau cu cărucioare de marfă, personal mediu care se plimba prin spital fără echipament de protecție. În afară de asta, chiar părinții celor cu arsuri voiau să intre să-i viziteze, nu aveau răbdare să primească echipament de protecție curat, luau echipamente de pe jos aruncate de alții, le puneau pe ei și intrau să-și vadă copiii. Ne mai spunea bodyguardul că nu e nicio problemă că e ușa de la ATI deschisă și că intră oricine, pentru că au perdele americane care opresc tot, nu trece nimic pe acolo", a declarat Adrian Golu.

"Acolo, înainte să intrăm în secția de ATI erau niște uși care se rabatau, la etajul doi, țin minte că la un moment dat a venit o doctoriță și era foarte supărată, pentru că erau pacienți care nu erau la ATI, care fuseseră și ei la Colectiv și care mergeau să-și vadă prietenii în ATI. Ei nu își mai luau nimic, pentru că aveau halatul lor, încălcați, mergeau afară să fumeze și după aia intrau în secția ATI și nu își lua nicio măsură", povestește și Narcis Hogea, tatăl lui Alex Hogea.

Și la Sfântul Ioan a fost la fel, spune Eugen Iancu. Iar el era atât de fericit că își vedea copilul că nu și-a pus problema că își face rău. Abia mai târziu, după ce l-a îngropat pe Alex și a avut timp să se gândească, iau revenit în minte imaginile de atunci.

"În primele zile a fost o nebunie, la fiecare rănit intra cine voia și cine nu voia, gândiți-vă că erau șase-șapte într-o cameră, când la marii arși trebuie să fie unul într-o cameră. Te duceai la toiletă, unde era plin de urină pe jos, ieșeai de acolo sau vedeai că femeile de servici șterg acolo și tot cu același mop șterg și holul. Și toți pacienții care intrau, transportau microbi. La toaletă nu era niciun săpun, adică te duci, folosești o toaletă, tragi apă și nu ai cu ce să te speli. Or noi am stat zile întregi în condițiile astea. În capătul ATI sunt tonomate din acelea cu cafea, cu sandvichuri, la care vin pacienții cu pungile atârnând, nu știu dacă se spală sau nu, apasă pe butoane, își iau cafeluța, un suculeț, o apă, ce vor. Tot acolo vin și asistentele, vin și medicii, iar medicii și asistentele ies din ATI, circulă pe holuri, ei nu își mai pun botoșei, halate. Ei au acea ținută cu care merg", spune Eugen Iancu.

Emisiunea completă, aici.

×
Subiecte în articol: colectiv spitale In premiera Club Colectiv
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close