Unul i-a cusut cojoace Regelui Mihai, altul i-a fost prieten lui Arghezi. Au ţesut rochii pentru Elena Ceauşescu şi au purtat corespondenţă cu soţia lui George Bush.
Au traversat aproape un secol de istorie şi au păstrat din el două lucruri esenţiale: amintiri extraordinare şi un meşteşug autentic pe care nimeni pe pământ nu îl mai stăpâneşte.
Şi pentru toate acestea au primit un titlu impresionant: tezaur viu al umanităţii.
În lume nu sunt mulţi ca ei. UNESCO îi alege după criterii dure iar ţara lor are obligaţia să îi susţină. România însă îşi aminteşte de ei doar când trebuie să se laude. În rest, le-a dat o diplomă şi i-a lăsat să se descurce singuri.
Trăiesc ca pe vremea părinţilor şi bunicilor lor şi au dus meşteşugul la rang de artă.
Pentru badea Piţiş, tezaur, dinozaur, cam tot aia e. Tezaur uman viu e un titlu acordat de UNESCO, pentru păstrarea meşteşugurilor. Sunt 14 români cu acest titlu, diverşi meşteşugari, meserii autentice.
„Garda de corp a Regelui mi-a zis să iau măsură şi după aia mi-au trimis banii. Bun bani, bine plătit” spune Dumitru Sofonea, despre tatăl său. Coase pieptare şi cojoace, de la şase ani. Munca lui a străbătut lumea. Toţi ambasadorii Statelor Unite, însă şi securiştii care îi luau declaraţii.
Tanti Valeria, soţia sa, este responsabil de „comunicare”. A lucrat pentru Tudor Arghezi, cu care au rămas apoi prieteni. Acum lucrează un pieptar pentru Principesa Margareta.
Adela Petre s-a apucat de ţesut din curiozitate. Primul său covor i-a adus Marele Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici. A lucrat pentru Elena Ceauşescu şi a ţesut perdele şi covoare pentru Casa Poporului. Lucrează alături de fiica şi nepoata sa, iar în 1999 a reprezentat România la Smithsonian Festival.
„Amintirile frumoase le acoperă pe cele rele” spune cea care a strâns trei caiete cu mesaje de la oamenii pe care i-a întâlnit. Are chiar şi o fotografie alături de Laura Bush, soţia lui George W.
Floare Finta este depăşită de lumea modernă. „Acum nu poţi pune cânepă, că cică-s droguri şi te duce la închisoare” spune ea mirată. „Acum femeile nu mai pot să lucreze, din cauza televizorului”. Însă ea lucrează zilnic.
Badea Piţiş nu mai are loc de medalii şi diplome. „Eu le pun pe oala cu lapte”..A putut fi auzit în filmul „Pintea”, iar acum ţine doina alături de Casandra, o ucenică. Un alt discipol al său a fost Grigore Leşe. După câteva concerte peste hotare s-a trezit cu „amendă”. Nu ştia că trebuie să plătească o contribuţie la CAS. Abia în ţări străine a simţit că este iubit şi bine plătit. Pentru că în România nu are nici pensie.
