Antena 3 CNN Actualitate În premieră: Viaţa ca o cursă

În premieră: Viaţa ca o cursă

În premieră: Viaţa ca o cursă
Sursa foto: Foto: VideoNews
31 Mai 2015   •   21:58
Uneori, dacă au o stea norocoasă, femeile îngenuncheate de abuzuri reuşesc nu numai să se ridice, dar şi să ajungă acolo unde nu au visat niciodată. 
 
Astăzi vă putem arăta o astfel de poveste. Care a început cumplit de trist, dar care a ajuns să evolueze spectaculos. Până acum un an, eroina ei era o femeie sărmană, dintr-un sat uitat de lume, batjocorită de oameni, abuzată, exploatată în multe feluri. 
 
După 39 de ani de chin, în viaţa ei a apărut un bărbat providenţial. Care a văzut în ea ceva ce le scăpaseră celorlalţi. 
 
Astăzi, Gabriela Iaciu este multiplu campion naţional şi balcanic, deţinătoare de recorduri şi o revelaţie în lumea sportului. Chiar în aceste momente, ea se antrenează, cu echipamente improvizate, pentru una dintre cele mai importante competiţii internaţionale. 
 

×
Subiecte în articol: In premiera carmen avram femei campion
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close