Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat vineri că a sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate din actul normativ care modifică Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit unui comunicat al ÎCCJ, judecătorii din secţiile Înaltei Curţi s-au reunit pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la exercitarea controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Şedinţa Secţiilor unite a fost convocată la cererea Secţiei penale a Instanţei supreme.
"Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, prin hotărârea nr.1 din 29 martie 2018, au sesizat Curtea Constituţională asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea de modificare şi completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", se arată în comunicat.
În sesizarea trimisă la CCR, Instanţa supremă susţine că prevederile art. I pct. 57, art. 42 alin. (2) din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 41 alin. (1), precum şi art. 125 din Constituţia României, în sensul că noţiunea de "inapt", ce nu este definită în contextul unei evaluări specifice activităţii desfăşurate de judecător sau procuror, ar putea afecta nu doar dreptul la exercitarea funcţiei de judecător sau procuror, ci şi exercitarea dreptului la muncă, corespunzător pregătirii profesionale a acestuia.
De asemenea, ÎCCJ mai arată în sesizare că dispoziţiile art. I pct. 152, cu referire la art. 96 alin. (3) şi alin. (8) teza I, sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituţie, "prin conţinutul lor neclar şi confuz".
În opinia judecătorilor, aceste prevederi sunt o derogare de la dispoziţiile art. 52 alin. (3) din Constituţie, care asigură un echilibru perfect între necesitatea asigurării cadrului legal şi instituţional al funcţionării unei justiţii independente - ca premisă fundamentală a existenţei statului de drept şi democratic - şi drepturile persoanei care a avut de suferit în urma săvârşirii unei erori judiciare, "instituind în sarcina magistraţilor o răspundere materială ce depăşeşte graniţele trasate de acest articol".
ÎCCJ mai spune că textul cu privire la eroarea judiciară este lipsit de claritate şi conduce la confuzii în interpretarea şi aplicarea legii.
Textul criticat de judecători prevede: "Există eroare judiciară atunci când, în cadrul procedurilor judiciare: s-au încălcat norme de drept material sau procesual, fapt ce a condus la încălcarea drepturilor fundamentale absolute ale persoanei; prin încălcarea în mod vădit incontestabil a normelor de drept material sau procesual s-a soluţionat o situaţie litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice ori s-a produs neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare, iar aceasta nu a fost remediată în căile de atac sau în procedurile prevăzute de lege, producând în acest mod o vătămare gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamental ale persoanei".
Instanţa supremă consideră că formulările "încălcarea drepturilor fundamentale absolute" şi "drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei", care au fost raportate din perspectiva tehnicii legislative folosite la noţiunea de eroare judiciară, "sunt de aşa natură încât, pe de-o parte, creează confuzii cu privire la sfera examinării acestora în condiţiile unei situaţii concrete, iar, pe de altă parte, nu sunt previzibile".
De asemenea, formularea "s-a soluţionat o situate litigioasă contrar realităţii faptice sau juridice" echivalează cu repunerea în discuţie a chestiunilor de fapt sau de drept tranşate definitiv în procedura reparării pagubei.
Magistraţii mai susţin că, prin modificările aduse nu s-a respectat conţinutul deciziei nr. 45 din 30 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale, care a precizat în mod expres şi clar criteriile de definire a erorii judiciare.
"Altfel spus, prin formularea adoptată, legiuitorul a făcut o translaţie a dispoziţiilor din decizia Curţii Constituţionale, omiţând să reglementeze condiţiile dispuse de instanţa de contencios constituţional, accentuând şi mai mult neclaritatea legii, prin caracterul evaziv şi nepredictibil al următoarelor formulări: 'în mod vădit necontestabil', 's-a soluţionat o situaţie litigioasă', 'neregularitate în modul de desfăşurare a procedurilor judiciare', în raport cu 'vătămarea gravă'. Dispoziţiile mai sus menţionate, aşa cum au fost reglementate ulterior deciziei Curţii Constituţionale, contravin Opiniei nr. 3/2002 a Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, unde se precizează faptul că 'magistratul nu trebuie să muncească sub ameninţarea unei sancţiuni financiare sau, mai grav, a unei pedepse cu închisoarea, ameninţări a căror existenţă ar putea, chiar inconştient, să influenţeze judecata sa'. De asemenea, în pct. 5 m lit.iii) din lucrările preliminare ale Avizului nr. 3 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni se reţine că nu este potrivit ca judecătorul să fie expus, în ceea ce priveşte exerciţiul funcţiunii sale, vreunei răspunderi personale, cu excepţia cazului în care face o greşeală intenţionată. Aceeaşi concluzie este reluată în Magna Carta privind statutul judecătorilor", explică ÎCCJ.
În plus, arată Instanţa supremă, reglementările internaţionale conturează eroarea judiciară ca o figură juridică distinctă, care nu se confundă cu greşeala de judecată, pentru care, atât dispoziţiile legale interne, cât şi cele internaţionale, prevăd alte mijloace de remediere.
Judecătorii mai spun că modificările aduse la statutul magistraţilor încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României privind previzibilitatea şi claritatea legii şi în ceea ce priveşte prevederile alin. (8) al art. 96 teza I, care prevede: "Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va exercita acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului, dacă în urma raportului consultativ al Inspecţiei Judiciare prevăzut la alin.(7) şi al propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".
Instanţa supremă consideră că se introduce un criteriu extrinsec şi de dublu standard de apreciere din partea unei instituţii exterioare puterii judecătoreşti, cum este Ministerul Finanţelor, care, prin această evaluare, aduce atingere independenţei sistemului judiciar prin faptul că se adaugă evaluării făcute de Inspecţia Judiciară, singurul organ cu atribuţii de verificare independentă asupra răspunderii magistraţilor, ce are un caracter consultativ.
Pe 26 martie, Senatul a adoptat, în calitate de Cameră decizională, modificările la Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale.
Sursă: Agerpres
