Antena 3 CNN Actualitate Încă o fabrică de acte false româneşti pentru cetățeni ruși, ucraineni și moldoveni. Percheziții la Primăria Câmpulung Moldovenesc

Încă o fabrică de acte false româneşti pentru cetățeni ruși, ucraineni și moldoveni. Percheziții la Primăria Câmpulung Moldovenesc

Paul Ciurari, Dragoș Boța
2 minute de citit Publicat la 09:29 03 Iul 2025 Modificat la 23:11 04 Iul 2025
perchezitii
Încă o fabrică de acte false româneşti pentru cetățeni ruși, ucraineni și moldoveni. Sunt percheziții la Primăria Câmpulung Moldovenesc. FOTO: Poliția Română

O a doua fabrică de acte false româneşti a fost descoperită de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poliţiştii de frontieră. Anchetatorii au descins, joi dimineață, la Primăria şi Serviciul de evidenţă a populaţiei din Câmpulung Moldovenesc. Reţeaua ar fi asigurat acte false pentru 1.700 de cetăţeni din Rusia, Ucraina, Moldova sau alte state membre ale fostei URSS.

Este vorba despre încă o fabrică de documente false, o rețea identică cu cea care opera în județul Botoșani prin intermediul căreia persoane din Rusia, Ucraina, Republica Moldova ar fi obținut documente românești în baza unor certificate de cetățenie false.

Rețeaua ar fi eliberat circa 1.700 de astfel de buletine românești eliberate de Serviciul de Evidență a Populației din Câmpulung Moldovenesc. Anchetatorii ridică documente și iau declarații de la angajați.

”Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ)  şi ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) au pus în executare în cursul zilei de astăzi, 3 iulie 2025,  un număr de 93 mandate de percheziţie domiciliară la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice”, anunţă Parchetul ICCJ.

Activităţile operative sunt realizate într-o cauză penală în care au loc cercetări pentru infracţiunile de luare de mită şi fals informatic de către funcţionari publici de pe raza judeţului Suceava, precum şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Ancheta vizează destructurarea unei reţele care, prin intermediul unor funcţionari din cadrul unui serviciu de evidenţa populaţiei şi al unei primării, a obţinut documente de identitate româneşti neconforme cu realitatea, în ceea ce priveşte domiciliul pentru persoane născute în Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova şi alte ţări din fosta URSS.

Datele nereale se referă la certificate de cetăţenie falsificate şi la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, totul cu scopul obţinerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identităţii, a cetăţeniei române şi, după caz, a domiciliului sau a reşedinţei în România.

Beneficiarii au obţinut cărţi de identitate cu stabilirea domiciliului la imobile aparţinând unor cetăţeni români care nu erau titularii spaţiului respectiv (clădiri improprii sau dezafectate) sau fără acordul proprietarilor, prin întocmirea în fals a declaraţiilor de luare în spaţiu şi, implicit, fără prezenţa lor în faţa funcţionarului de la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor.

”Astfel, în cursul anilor 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei şi-au stabilitt domiciliul în mod fictiv peste 1700 de persoane născute în Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale fostului URSS”, precizează Parchetul.

Marţi, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au efectuat peste 206 de percheziţii la sediile unor instituţii publice şi la locuinţele unor persoane fizice. În acel dosar, cercetările se referă la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals informatic de către funcţionari publici din judeţul Botoşani, precum şi dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals. Doi funcţionari publici au fost reţinuţi de procurorii Parchetului General în acest dosar privind obţinerea de documente de identitate româneşti false pentru aproximativ 7.000 de persoane din Federaţia Rusă, Ucraina şi Republica Moldova.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close