Antena 3 CNN Actualitate Incendiu într-un bloc din Vaslui. Zeci de persoane au fost evacuate, patru au ajuns la spital

Incendiu într-un bloc din Vaslui. Zeci de persoane au fost evacuate, patru au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns, sâmbătă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, cu atacuri de panică şi intoxicaţie cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Vaslui.

Incendiu într-un bloc din Vaslui. Zeci de persoane au fost evacuate, patru au ajuns la spital
de Silvia Preda    |    01 Ian 2022   •   17:54

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă.

"La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul era în plină dezvoltare, din fericire, proprietarii apartamentului reuşind să se autoevacueze. La etajele trei şi patru, casa scării era inundată cu fum gros şi gaze fierbinţi. Până la sosirea echipajelor de intervenţie, zece persoane s-au autoevacuat. Pompierii militari au acţionat pe două sectoare de intervenţie, primul, pentru limitarea şi lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru evacuarea celorlalţi locatari aflaţi în pericol, precum şi pentru protecţia apartamentelor învecinate.

Incendiu într-un apartament din Vaslui. Pompierii au evacuat 17 persoane

Patru dintre cele 27 de persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acestea fiind diagnosticate cu atacuri de panică şi uşoară intoxicaţie cu fum", a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

În urma incendiului au ars bunuri electrocasnice şi electronice, piese de mobilier şi diverse textile.

A fost degradată tencuiala pe o suprafaţă de aproximativ 150 de metri pătraţi în apartamentul cuprins de flăcări, pe palier şi într-un apartament de la etajul superior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un router.

×
Subiecte în articol: incendiu bloc Vaslui spital
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close