Un puternic incendiu de vegetaţie a izbucnit într-o zonă greu accesibilă din judeţul Argeş. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a fost activat şi elicopterul Black Hawk de la MAI a fost trimis la faţa locului. Pompierii sunt ajutaţi de mai mulţi voluntari să stingă flăcările care se răspândesc cu repeziciune din cauza vântului care suflă cu putere.
UPDATE 21:35 – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat vineri seara că elicopterul IGAv, care a intervenit la incendiul de vegetație în zona greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș, a efectuat 11 aruncări cu apă. Acesta va continua misiunea de stingere în cursul zilei de sâmbătă, în funcție de evoluția incendiului.
UPDATE 17:59 – Potrivit celor mai noi informaţii, suprafața afectată de incendiul de vegetaţie este de aproximativ 10 hectare. Totodată, a fost efectuată prima aruncare cu apă.
Focul s-a aprins în după-amiaza zilei de Vinerea Mare în pădurea din localitatea Cetăţeni, situată în judeţul Argeş. Se intervine inclusiv cu elicopterul Black Hawk de la MAI.
Pe filmarea de mai jos au fost înregistrate imagini de echipajul elicopterului Black Hawk, care alimentează sistemul Bambi Bucket cu apă. Ulterior, aceştia au mers în zona în care flăcările mistuie zeci de copaci din pădurea situată în comuna Cetăţeni din judeţul Argeş.
"Flăcările se pot extinde din cauza vântului, incendiul se manifestă în acest moment în interiorul pădurii din comuna Cetăţeni, din judeţul Argeş. Sunt afectaţi în acest moment cel puţin 30.000 de m, dar, este foarte probabil ca suprafaţa afectată să se schimbe, adică să devină mai mare", a declarat Loredana Chimoiu, corespondent Antena 3 CNN în cadrul emisiunii "Decisiv".
Intervenția este în desfășurare, iar incendiul uriaş este monitorizat încontinuu.
"Pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de foioase. Arde vegetație uscată și lăstăriș pe o suprafață de 3 hectare, iar zona este greu accesibilă. Intervenția este dificilă și din cauza vântului, care favorizează răspândirea flăcărilor, existând pericol de propagare", au transmis oficiali din cadrul ISU Argeş.
"A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI, dotat cu sistem Bambi Bucket. Pentru optimizarea misiunii de răspuns au fost alocate 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 ATV, 1 container multirisc și 1 punct de comandă mobil. La misiune participă și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență", s-a mai precizat în comunicatul celor de la ISU Argeş.