Antena 3 CNN Actualitate Incendiu într-o hală de aproximativ 1.000 de metri pătrați din Pantelimon, lângă București. Există pericol de propagare

Incendiu într-o hală de aproximativ 1.000 de metri pătrați din Pantelimon, lângă București. Există pericol de propagare

Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o hală în care se află materiale din lemn și utilaje, în localitatea Pantelimon.

de Mia Lungu    |    22 Dec 2022   •   14:36

UPDATE 15:50 În acest moment se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare, dispozitivul de intervenție a fost redimensionat. La locul intervenției rămân în continuare 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

UPDATE 14:40 A fost realizat un dispozitiv pentru stingerea incendiului, respectiv pentru protejarea vecinătăților. Incendiul este localizat.

Pompierii ISU București - Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu produs la o hală, în localitatea Pantelimon, pe strada Sfântu Gheorghe.

Din primele informații, în interior se găsesc materiale din lemn și utilaje. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 1000 mp.

Au fost alertate opt autospeciale de stingere, trei cisterne, o autoscară, o descarcerare, două ambulanțe SMURD.

Potrivit pompierilor, există pericol de propagare la vecinatăți. 

Nu sunt raportate victime.

×
Subiecte în articol: Pantelimon incendiu București
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close