Antena 3 CNN Actualitate Incendiu în sediul Ministerului de Interne. Pompierii intervin de urgență

Incendiu în sediul Ministerului de Interne. Pompierii intervin de urgență

<1 minut de citit Publicat la 09:28 22 Aug 2019 Modificat la 09:28 22 Aug 2019
o_1dis08sq7fobm77ki31k4v1reg8.jpg
sursă: Facebook MAI

Un incendiu de mici dimensiuni a avut loc, joi, într-o cameră de la etajul 6 din corpul A al sediului Ministerului Afacerilor Interne, fără a se înregistra victime sau pagube importante. 

"A fost vorba de un incendiu la nivelul etajului 6, într-o cameră încuiată, unde am înţeles că se depozitau periferice IT care urmau să fie retrase. A ars un monitor, în cameră nu erau persoane, n-a fost nevoie de evacuare sau de acordare de îngrijiri medicale niciunei persoane", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Bogdan Toma. 

El a precizat că în primă fază intervenţia a fost asigurată de echipa de pompieri care funcţionează permanent în interiorul MAI, iar ulterior au fost trimise şi autospeciale cu spumă şi apă, autoscară, ambulanţă şi echipaj de descarcerare.

 

×
Parteneri
x close