Antena 3 CNN Actualitate Incendiu într-o pădure din munţii Maramureşului | Un avion militar intervine pentru a stinge flăcările

Incendiu într-o pădure din munţii Maramureşului | Un avion militar intervine pentru a stinge flăcările

Un incendiu de fond forestier a izbucnit astăzi pe Valea Vaserului, în zona Vârfului Greabăn. În sprijinul pompierilor din Maramureș intervine și un avion al MApN.

Incendiu într-o pădure din munţii Maramureşului | Un avion militar intervine pentru a stinge flăcările
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    28 Aug 2022   •   17:52

Potrivit ISU Maramureș, la fața locului acționează doi ofițeri și cinci subofițeri, cu o autospecială de stingere 6 x 6, din cadrul Secției de Pompieri Vișeu de Sus. În sprijin acționează și angajați ai unui composesorat silvic din zonă.

Conducerea ISU Maramureș a solicitat, cu aprobarea Departamentului pentru Situații de Urgență, o aeronavă în sprijin, pentru localizarea și lichidarea incendiului.

"Zona în care se manifestă acesta, situată la circa circa 10 kilometri de orașul Vișeu de Sus, la o altitudine de circa 1400 de metri, este inaccesibilă pe cale terestră", a transmis ISU Maramureș.

În urma solicitării, o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale a efectuat duminică patru misiuni de stingere.

Intervenția va continua, până la lichidarea focarului, anunță pompierii.

×
Parteneri
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi
x close