Antena 3 CNN Actualitate Incendiu puternic într-un bloc din Constanţa. Un bărbat a fost găsit inconştient, iar aproape 60 de persoane s-au autoevacuat

Incendiu puternic într-un bloc din Constanţa. Un bărbat a fost găsit inconştient, iar aproape 60 de persoane s-au autoevacuat

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 18:34 14 Sep 2025 Modificat la 18:58 14 Sep 2025
incendiu-bloc-constanta-14-septembrie-2025
Flăcările s-au aprins la mansarda blocului DR 27 de pe strada Soveja, din municipiul Constanța. Sursa foto: ISU Constanţa

Un incendiu puternic a izbucnit duminică după-amiaza la mansarda unui bloc din Constanţa. Un bărbat a fost găsit inconştient de salvatori, iar aproape 60 de persoane s-au autoevacuat, după ce s-a dat alarma, potrivit Antena 3 CNN. Fumul se vedea de la câțiva kilometri distanţă, iar traficul în zonă a fost blocat.

Focul s-a aprins la mansarda blocului DR 27 de pe strada Soveja, din Constanța. Astfel, pompierii au avut o intervenţie extrem de dificilă, pentru că s-a derulat pe tot parcursul ei la înălţime. 56 de persoane s-au autoevacuat până la sosirea salvatorilor.

"Incendiul a început din faţă şi acum a venit pe faţă", a declarat o femeie pentru Antena 3 CNN, iar alta a spus: "Tot fumul a intrat în casă. Fum mult şi ardea. Pompierii au venit târziu, maşinile de poliţie erau aici, dar pompierii au venit târziu".

Pompierii au scos din apartamentul în care a izbucnit incediul o victimă. Este vorba despre un bărbat care era inconştient şi pe care medicii l-au transportat la Spitalul Județean Constanța. Potrivit primelor informaţii, flăcările s-au aprins, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică a apartamentului în care a fost găsit proprietarul de pompieri. 

"Pompierii au fost nevoiţi să folosească echipamentul din dotate: o autoscară, o autoplatformă. De asemenea, la locul incidentului au ajuns şapte autospeciale de intervenţie de stingere cu apă şi spumă. În plus, a fost trimisă şi autospeciala pentru transport victime multiple, dar şi mai multe ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă sau ambulanţe de tip SMURD", a relatat Cătălina Buzoianu, corespondent Antena 3 CNN.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica, a declarat că incendiul se manifestă la întreaga mansardă, construită din lemn și vată minerală, fiind însoțit, din această cauză, de degajări mari de fum.

Traficul rutier a fost perturbat pe strada Soveja, între Barbu Șt. Delavrancea și Baba Novac, autobuzele CT Bus înregistrând întârzieri. Ulterior, traseul autobuzelor de pe liniile 102 și 13 a fost deviat temporar pe str. Baba Novac – b-dul Aurel Vlaicu – str. Ștefăniță Vodă – str. Soveja în ambele sensuri, urmând a se reveni la ruta obișnuită după lichidarea incendiului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close