Antena 3 CNN Actualitate UPDATE. Incendiul produs într-un tren Regio al CFR, stins după trei ore de intervenție

UPDATE. Incendiul produs într-un tren Regio al CFR, stins după trei ore de intervenție

UPDATE. Incendiul produs într-un tren Regio al CFR, stins după trei ore de intervenție
05 Aug 2016   •   21:13

UPDATE: După circa trei ore, şapte autospeciale cu apă şi spumă de la detaşamentele de pompieri din Buzău şi Râmnicu Sărat au stins incendiul produs la locomotiva unui tren Regio care circula pe ruta Mărăşeşti-Buzău, iar circulaţia trenurilor pe ruta Bucureşti-Moldova a fost reluată.

La stingerea incendiului, care s-a produs pe raza localităţii buzoiene Boboc, a venit în ajutor şi o autospecială de la Baza aeriană Boboc.

---

Incendiul care a avut loc între Mărășești și Buzău încă nu a fost stins nici la o oră și jumătate distanță, interveția pompierilor fiind îngreunată de locul incendiului.

"Trenul București - Iași, care are circa 150 de pasageri la bord staționează unde a avut loc incendiul. Sunt în continuare pompieri la fața locului și încearcă să stingă incendiul. Pentru că au tras furtunele peste linie. Trebuie să se finalizeze acțiunile pompierilor, astfel încât să se elibereze linia. Noi sperăm ca în jumătate de oră să se finalizeze acțiunea pompierilor, dar nu sunt la fața locului și nu vă pot estima exact", a explicat Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR.

---

O locomotivă a luat foc între Mărășești și Buzău. În trenul respectiv se aflau 50 de persoane, conform primelor informații.

Alina Predescu, purtător de cuvânt al CFR, a explicat, într-o intervenție telefonică la emisiunea La Ordinea Zilei, că incidentul a pornit din cauze tehnice: “Cei aproximativ 50 de călători au fost preluați de un alt tren care circula în acea zonă. Niciun călător nu se află în pericol.”

Trenul circula de la Mărășești către Buzău și incendiul a pornit în mers, conform Alinei Predescu.

"Pompierii nu pot interveni. A avut loc un incendiu la sala motoarelor a locomotivei unui tren Regio cu cinci vagoane, cei 60 de călători au fost evacuați într-o zonă de siguranță dar pompierii nu pot interveni pentru că nu a fost decuplată locomotiva de la rețeaua de curent electric", declarat, pentru AGERPRES, George Crețu, reprezentant al Biroului de presă al ISU Buzău, conform Agerpres.

Știre în curs de actualizare.

 

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close