Începând de luni, părinţii primesc mai mulţi bani pentru a-şi creşte copiii

05 Ian 2009   •   18:58
Începând de luni, părinţii primesc mai mulţi bani pentru a-şi creşte copiii

Mamele încasează, începând de luni, 85% din venit, însă nu mai mult de 4.000 de lei, pentru creşterea copiilor. Astăzi a fost prima zi în care s-au putut depune cererile pentru modificarea dosarelor.
Peste 180.000 de mame din România stau acasă pentru a-şi creşte copilul. Până acum, acestea primeau doar 600 de lei pe lună, indiferent de salariul pe care îl aveau înainte de a naşte. Acum, însă, situaţia se schimbă.
Pentru a beneficia de noua indemnizaţie, femeile care au născut după 1 ianuarie trebuie să meargă la Direcţiile de Asistenţă Socială ale primăriilor pentru a completa o cerere.
Mamele care primesc deja bani trebuie să obţină o nouă adeverinţă de la serviciu, pe care să o depună la Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale.
Pentru plata indemnizaţiilor, statul aloca până acum peste 1,3 miliarde de lei. Începând de luni, sunt necesare 2,5 miliarde de lei.
Efectele nu se vor lăsa, însă, aşteptate. Între 2003 şi 2005, când indemnizaţia se acorda tot proporţional cu veniturile, s-a constat o creştere a numărului de nou-născuţi printre femeile cu studii superioare şi cu venituri mari.
Odată cu uniformizarea sumei acordate, au născut mai mult femeile cu venituri mici, pentru care indemnizaţia însemna chiar o creştere a veniturilor.
Antena 3

Parteneri
sati
x close