Antena 3 CNN Actualitate Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la 85% din salariu. Ministrul Muncii analizează acest lucru

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la 85% din salariu. Ministrul Muncii analizează acest lucru

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la 85% din salariu. Ministrul Muncii analizează acest lucru
Sursa foto: foto: londonbeautyqueen.com
14 Mai 2012   •   16:51

Mariana Câmpeanu, noul ministru al Muncii, a declarat luni că va face o analiză privind posibilitatea revenirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din salariu.
   
Aceasta a declarat că niciunul dintre proiectele de ordonanţă de urgenţă puse luni în dezbatere publică de către Ministerul Muncii nu face referire şi la indemnizaţia pentru creşterea copilului, însă acest lucru este în atenţia sa.

Cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus în 2010 cu 15%, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni, stabilindu-se totodată ca acesta să nu depăşească valoarea de 3.400 lei.

Formula de acordare a indemnizaţiei pentru copiii născuţi începând cu 1 ianuarie 2011 a fost schimbată, Guvernul lăsând la latitudinea părinţilor  decizia de a opta între două variante, una activă şi alta pasivă pentru creşterea copilului.
   
Conform noului sistem, în cazul în care părintele optează pentru un concediu pe o perioadă de 1 an pentru creşterea copilului, acesta primeşte o indemnizaţie lunară de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni (nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 3.400 lei) şi un stimulent de revenire pe piaţa muncii în cuantum lunar de 500 de lei.
   
Dacă părintele alege perioada maximă de doi ani pentru creşterea copilului, se menţine cuantumul de 75% pentru indemnizaţia lunară primită, însă indemnizaţia nu poate depăşi plafonul de 1.200 lei şi nu mai este acordat niciun stimulent pentru revenirea la muncă.

×
Subiecte în articol: Mariana Campeanu Ministrul Muncii
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close