Antena 3 CNN Actualitate Inedit A avut lumea la picioare, dar a pierdut totul. Acum locuiește în stradă, la un kilometru de fosta ei locuință de 10 milioane de dolari

A avut lumea la picioare, dar a pierdut totul. Acum locuiește în stradă, la un kilometru de fosta ei locuință de 10 milioane de dolari

A avut lumea la picioare, dar a pierdut totul. Acum locuiește în stradă, la un kilometru de fosta ei locuință de 10 milioane de dolari
Sursa foto: Foto: pixabay.com
02 Noi 2016   •   19:41

Marianne Friedman-Foote, o femeie de 63 de ani care a fost, la un moment dat, una dintre cele mai bogate femei din New York, a ajuns să-și petreacă zilele sub cerul liber, la un kilometru distanță de locuința de peste 10 milioane de dolari cu care se mândrea în trecut, scrie New York Post.

Femeia, care s-a născut într-o familie bogată, a fost obișnuită cu servitori și portari, însă acum nu are altceva decât câțiva saci de gunoi îi care își ține ”avuția”. 

Povestea declinului lui Marianne este destul de simplă. După mai multe probleme financiare, o căsnicie eșuată și o dependență de droguri, aceasta a vândut tot ce a putut și a ajuns să-și facă veacul în Central Park.

Marienne îl are alături pe soțul ei, despre care spune că o ajută să treacă peste situația dificilă în care se află.

Povestea lor, în video de mai jos:

 

×
Subiecte în articol: New York
Parteneri
Noi detalii despre starea lui Florin Piersic
x close