Antena 3 CNN Actualitate Inedit A crescut într-o familie modestă, dar când avea aproape 50 de ani a descoperit ceva incredibil. „A fost un șoc, am fost puțin supărat, nu e ceva la care să te aștepți”

A crescut într-o familie modestă, dar când avea aproape 50 de ani a descoperit ceva incredibil. „A fost un șoc, am fost puțin supărat, nu e ceva la care să te aștepți”

A crescut într-o familie modestă, dar când avea aproape 50 de ani a descoperit ceva incredibil. „A fost un șoc, am fost puțin supărat, nu e ceva la care să te aștepți”
Sursa foto: Foto: Captură video
23 Noi 2018   •   14:44

Keith Williams, în vârstă de 66 de ani, trăiește într-un bungalou modest din Carmarthenshire. Timp de 20 de ani a lucrat în cadrul afacerii cu cărbune.

Însă în tot acest timp a fost de fapt parte din monarhia malaysiană și fiul biologic al celui de-al 33-ilea sultan al statului Perak, Idris Iskandar Al-Mutawakkil Alallahi Shah. Familia lui biologică, trăiește într-un palat.

Mama lui Keith, Elizabeth Rosa, a rămas însărcinată la 17 ani, iar el a fost dat spre adopție la vârsta de doi ani.

Bărbatul și-a descoperit identitatea când avea aproape 50 de ani. „Aveam aproape 50 de ani când am găsit-o pe mama și a fost un șoc în adevăratul sens al cuvântului, am fost puțin supărat. Să afli că ești fiul unui sultan nu e ceva la care să te aștepți. Am părul negru tăciune și pielea închisă la culoare, însă am avut o copilărie fantastică”, a spus bărbatul.

Keith a mers în Malezia și a vizitat mausoleul tatălui său, însă nu a fost invitat în palatul vărului său. Acesta crede că membrii familiei refuză să vorbească cu el pentru că le-ar putea cere o parte din avere, potrivit The Sun.

 

×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close