Antena 3 CNN Actualitate Inedit A decis să divorțeze după 12 ani de căsătorie. Secretul murdar dintre cei doi soți a ieșit la iveală

A decis să divorțeze după 12 ani de căsătorie. Secretul murdar dintre cei doi soți a ieșit la iveală

A decis să divorțeze după 12 ani de căsătorie. Secretul murdar dintre cei doi soți a ieșit la iveală
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
31 Mai 2017   •   19:59

După 12 ani de căsătorie, un american a decis să divorțeze de soția sa. Până aici nimic ieșit din comun. Doar că femeia care i-a fost alături în toți acești ani, a fost și cea care l-a violat pe când avea 12 ani și care îi fusese profesoară, scrie BBC.

Mary Kay Fualaau era măritată și avea patru copii, când ea și Vili Fualaau au început o relație. După ce a fost eliberată din închisoare, cei doi s-au căsătorit în secret, în 2005.

La începutul acestei luni, însă, bărbatul a depus actele de divorț, fără să se cunoască motivul deciziei sale. În cerere scrie că nici el și nici soția sa nu au datorii și nici proprietăți. Perechea are împreună doi copii.

Fosta lui profesoară era însărcinată cu primul său copil când a fost condamnată la închisoare. Femeia a primit inițial șase luni de închisoare, după care pedeapsa i-a fost comutată la trei luni, cu condiția să nu se mai întâlnească cu fostul său elev.

oar că la câteva săptămâni, cei doi au fost din nou prinși făcând sex, așa că femeia a fost condamnată la șapte ani de închisoare. Cel de-al doilea copil s-a născut în spatele gratiilor.

×
Subiecte în articol: violat
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close