Antena 3 CNN Actualitate Inedit A refuzat să se așeze pe scaun în avion, până când bărbatul de 52 de ani din Afganistan nu va fi dat jos. Gestul său a impresionat pe toată lumea

A refuzat să se așeze pe scaun în avion, până când bărbatul de 52 de ani din Afganistan nu va fi dat jos. Gestul său a impresionat pe toată lumea

A refuzat să se așeze pe scaun în avion, până când bărbatul de 52 de ani din Afganistan nu va fi dat jos. Gestul său a impresionat pe toată lumea
Sursa foto: Foto: captura video
25 Iul 2018   •   18:26

S-a urcat în avion și a refuzat să se așeze pe scaun, până când bărbatul de 52 de ani, din Afganistan, nu va fi dat jos. Gestul său a impresionat lumea întreagă.

Un protestatar suedez Elin Ersson a reuşit să oprească deportarea unui bărbat în vârstă de 52 de ani în Afganistan, refuzând să se aşeze ca avionul să nu decoleze. Elin Ersson a luat măsuri după ce a aflat că omul care zbura din Gothenburg, Suedia, spre Istanbul va fi transferat într-un alt avion şi trimis în Afganistan, unde suedeza  a insistat că va fi probabil ucis.

„Există o persoană care va fi deportată în Afganistan, iar oamenii care lucrează aici încearcă să-mi ia telefonul", spune ea în engleză în timpul videoclipului de 14 minute, care a fost văzut de aproape 2 milioane de ori. Dacă este deportat în Afganistan, cel mai probabil că va muri", a spus studenta suedeză pe filmare. Cel mai probabil va fi omorât ... fac ceea tot ce pot pentru a salva viaţa unui om", spune Elin Ersson.

„Atâta timp cât o persoană se ridică în picioare, pilotul nu poate decola. Tot ce vreau să fac este să opresc deportarea şi apoi voi respecta regulile. Toate sunt perfect legale şi nu am săvârşit nicio crimă".

Pe filmare, cel puţin un alt pasager poate fi auzit strigând „stai jos, vrem să plecăm", în timp ce altul, care pare să fie englez, poate fi auzit confruntându-se cu ea.

„Opriţi telefonul şi lăsaţi-ne să plecăm. Supăraţi toţi pasagerii de acolo, aşa că nu-mi pasă ce credeţi ... cum ar fi toţi acei copii pe care tu, tu îi sperii ...", spune el, înainte ca un steward să intervină, în timp ce pasagerul încearcă să-i ia telefonul.

Cu toate acestea, unii pasageri au simpatizat cu eforturile fetei. Pasagerii au aplaudat atunci când afganul a fost luat din avion, împreună cu doamna Ersson. În urma incidentului, femeia riscă amenzi şi până la şase luni de închisoare pentru că nu a respectat instrucţiunile echipajului. Afganul a rămas în custodia poliţiei şi riscă să fie deportat, a informat site-ul german de ştiri DW.com.

 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close